FOTBAL. Sporting Liești joacă vineri, 13 septembrie, în deplasare, după înfrângerea la scor de neprezentare din prima etapă. Un meci greu, cu CSM Rm. Sărat, echipă greu de învins pe teren propriu. Va arbitra Eduard Ioniță din Tulcea, cu primul fluier la ora 17,00.
HANDBAL. Echipele feminine din Divizia A de handbal se prezintă la startul unui nou sezon. Primele meciuri au loc în acest weekend, între competitoare aflându-se și CSM Galați. Fetele noastre vor evolua într-o serie de zece echipe, alături de CSM și CSU Bacău, HCF Piatra Neamț, CSM Roman, CSU Știința și Spartac București, ACS Unirea Dobroești, CSU Neptun Constanța și Unirea Slobozia. Sorții au hotărât ca, în prima etapă, gălățencele să întâlnească CSM Unirea Slobozia. Întâlnirea are loc sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 15,30, la Sala Spoturilor ”Dunărea”. O scurtă declarație a antrenoarei Daciana Balaban: ”Va fi un campionat cu multe meciuri dificile, de aceea noi ne dorim o abordare superioară sezonului trecut. Competiția are un format nou, 10 echipe, în care fiecare dorește evoluții cât mai bune. În ceea ce ne privește, consider că avem un lot competitiv, cu un bun potențial, demonstrat și în meciurile de verificare.
HOCHEI. Liga Națională de seniori se prezintă la startul unei noi etape, în care își va face debutul și CSM Galați, după ce în prima rundă a stat. Partenera gălăţenilor va fi puternica echipa SC Miercurea Ciuc.
FOTBAL. Echipele din Campionatul Județean de fotbal dispută în weekend meciurile etapei a doua. Cele șase meciuri din Liga a IV-a vor avea următorul program: Agrostar Tulucești - Covurluiul Tg. Bujor, Siretul Cosmești - Alegria Matca, Voința Cudalbi - Progresul Munteni, Victoria Independența - Lascăr Schela, Viitorul Umbrăreşti - CS Ghidigeni, Siretul Cosmești - Gloria Ivești.
Cele 13 formații din Liga a V-a vor juca duminică, de la ora 11,00, astfel: Viitorul Frumușița - Siretul Piscu, Voința Cișmele - Prutul Vlădești, Flacăra Pechea - Avântul Jorăști, Foresta Șendreni - Viitorul Slobozia Conachi, Răzeșii Valea Mărului - Mălina Smârdan și Viitorul C. Negri - Zorile Grivița, iar Luceafărul Berești stă.