Victorii spectaculoase pentru echipele gălățene

Victorii spectaculoase pentru echipele gălățene
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Unirea Braniștea s-a văzut condusă încă din minutul 15, din penalti, la meciul cu Dacia Unirea Brăila, de sâmbătă, din etapa a cincea. Dar ce s-a petrecut în continuare este de necontestat. Elevii lui Iliuciuc au reglat rapid lucrurile și până la pauză au făcut 3-1 (goluri Mihai și două pentru Răducan). Următoarele 45 de minute au continuat să fie la discreție, Bordun, Olteanu, Moroianu și Coman urcând tabela la 7-1. De notat că cei de la Braniștea au folosit nu mai puțin de cinci juniori în acest meci.

Formația de start a fost: Ursu - Mihai, Popa, Murgoci, M. Cireș - D. Cireș, Frunză, Bordun - Olteanu, Răducan, Munteanu. Au mai intrat: Toader (portar junior aflat la debut), Moroianu, Andrei, Coman și Neagu. 

Unirea continuă să conducă seria a doua din al treilea eșalon, cu 13 puncte, urmată de Aerostar (12 puncte). În următorul meci, la Braniștea vine KSE Tg. Secuiesc. 

Lieştiul - mai bine în deplasare 

După cum afirmam în avancronica meciului de la Sf. Gheorghe, Sepsi II - Sporting, lieştenii au o evoluție deosebită în deplasare, de unde au scos toate cele șapte puncte acumulate de până acum. 

“Sunt foarte mulțumit de atitudinea jucătorilor, care au dorit și au luptat pentru victorie”, ne-a declarat antrenorul Cătălin Savu. 

Scorul a fost foarte repede deschis, prin Costea (min. 8). Alte oportunități au fost semnate de Iordache și Năstase. Tot Sporting Lieşti a fost echipa mai bună și în repriza secundă, cu mai multe ocazii de gol, prin Iordache și Grigoraș. În timp ce fundașul Maftei a punctat pentru 2-0 (min. 87), în urma unei lovituri libere la care au mai participat Chiriac și Iordache. De notat ca atacantul Costea a ieșit la pauză, accidentat.

Sporting Liești: A. Brăneţ - Popa, Podaşcă, Maftei, D. Dima - Iordache, Munchiu, Coman, Năstase - Costea, Grigoraș. Au mai intrat: Crihană, Chiriac, Stan, Căldăruș şi Gherase. 

Următorul meci are loc tot în deplasare, la Dacia Unirea Brăila, ultima clasată a seriei, fără niciun punct acumulat.

Citit 2356 ori Ultima modificare Duminică, 29 Septembrie 2024 15:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.