Elevele Dacianei, start lansat

Elevele Dacianei, start lansat
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Divizia A de handbal feminin (eșalonul al doilea) a continuat cu partidele etapei a treia, în care CSM Galați s-a deplasat la CSM Roman, un loc unde nu se câștigă prea ușor. Dar, de această dată, gălățencele - bine conduse de pe bancă de Daciana Balaban - au controlat disputa de la un capăt la altul, câștigând fără drept de apel. Pe parcurs a fost un ecart ce a ajuns chiar la nouă goluri, semn că în tabăra gălățencelor a domnit liniștea. Scorul final a fost 30-25 (16-11) şi consemnează al treilea succes consecutiv, după două victorii acasă (32-28 cu Unirea Slobozia și 40-22 cu CSM Bacău).

Stafful tehnic, compus din Daciana Balaban, Cătălina Cioaric și Relu Druțu, a prezentat următorul lot: Ana Maria Micu, Nicoleta Petre - Bianca Zegrean (6 goluri), Ana Kojici (6), Lavinia Lazăr, Andreea Merlă (1), Denisa Bordeianu, Antonia Mazilu, Mălina Bichir (5), Andreea Prescură (3), Sorana Chiriac (1), Daniela Corban (2), Iasmina Ichim (1), Iulia Eiler, Cristina Radaeva (5), Andreea Sandu.

Următorul meci al gălăţencelor va avea loc sâmbătă, pe teren propriu, cu HC Femina Piatra Neamț.

* Băieții de la CS Universitatea (cu un efectiv redus) au jucat tot în deplasare, la CSU Pitești, argeșenii câștigând cu scorul de 36-29.

Următorul meci, acasă, cu Poli Iași.

* Și în competițiile juniorilor s-au disputat șase meciuri ale echipelor feminine gălățene, în care s-au consemnat rezultatele: junioare I: ACS Lucian Bute - LPS Iași 47-14; junioare II: ACS Lucian Bute - CSM Galați 25-31, CS Școlar Galați - Victoria Olteni 37-23, ACS Viitorul Oțelul - Unirea Dobroești 32-25; junioare III: Handbal Art Galați - CSM Galați 29-16, ACS Lucian Bute - CSS Galați 45-8.

Citit 872 ori Ultima modificare Luni, 07 Octombrie 2024 17:27

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro