CSM Arcada, examen important la Rapid

CSM Arcada, examen important la Rapid
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Campionatul primului eșalon de volei s-a lansat din plin, în acest weekend fiind programate jocurile celei de-a treia runde.

Multipla campioană CSM Arcada se află în fața unui meci deosebit. Întâlnește Rapid, în Giulești, o grupare pretendentă la câștigarea campionatului. Este echipa în fața căreia, în sezonul trecut, gălățenii au cedat în deplasare.

Se spune că niciun meci nu este ușor ori dinainte câștigat. Dar pentru o astfel de confruntare, CSM Arcada are nevoie de mobilizare, determinare și concentrare la nivelul maxim. Acest lucru îl știu și elevii lui Sergiu Stancu, precum și conducerea clubului. Din acest punct de vedere, echipa s-a pregătit cu minuțiozitate în acest context.

”A fost o săptămână încărcată, cu jucătorii stăpâniți cu gândul la meciul de duminică. Este un test dificil, dar sperăm să-l depășim cu brio. Ne aflăm la început de sezon și mai sunt lucruri de pus la punct, dar meciul acesta trebuie să ne aducă un rezultat favorabil. Numai astfel vom putea ține pasul cu plutonul din față, doar așa ne vom putea îndeplini obiectivul: obținerea celui de-al șaselea titlu. Ne aflăm într-adevăr la început de sezon, dar doar prin jocuri de calitate putem obține punctele de clasament”, ne-a declarat Mirel Zaharescu, fost jucător și arbitru internațional, actual președinte al clubului.

A venit Hernandez, îl așteptăm pe Kavogo

De câteva zile s-a alăturat lotului, în sfârșit, dominicanul Wilfrido Hernandez. Este un jucător experimentat, în vârstă de 33 de ani, jucător de zona patru, ultima dată legitimat la SCMU Craiova. S-a alăturat pregătirilor și se speră la integrarea lui în angrenajul echipei în cel mai scurt timp. Sunt speranțe ca în curând să ajungă la Galați și camerunezul Kavogo, a cărui viză n-a fost încă aprobată. Abia după sosirea lui se va putea spune că lotul este cu adevărat complet, astfel să se ridice și nivelul jocului. Până atunci, este nevoie ca jucătorii din lotul actual să se autodepășească și să se țină în priză, conectați la nivelul competiției.

CSM Arcada a trecut cu brio de primele două meciuri, acumulând maximum de puncte, la fel ca Rapid și Craiova. Urmează în clasamentul la zi Corona (cu un meci mai puțin), apoi Baia Mare și Steaua – cu câte trei puncte. Iar în coadă, trei echipe fără niciun punct: Dinamo (un meci mai puțin), Dej și Cluj.

Campionatul a fost la start cu multe surprize. S-au retras în ultima clipă echipele din Constanța și Bacău, astfel că a fost acceptată retrogradata ”U” Cluj. Din această cauză, competiția este ușor... dezechilibrată, cu doar 11 formații. Asta înseamnă că fiecare echipă va sta în câte o etapă.

Meciuri interesante în runda a treia

În acest weekend sunt programate câteva meciuri interesante, începând cu derbiul Rapid – CSM Arcada (duminică, ora 18:00), transmis de către canalul TVR Sport. Că întâlnirea suscită un interes deosebit este demonstrat de programarea derbiului pe micul ecran. Partida a fost încredințată unui cuplu internațional de arbitri: Bogdan Stoica și Alexandru Prodana (București).

Gălățenii ajung de sâmbătă în Capitală, cu antrenament oficial programat în aceeași seară.

Antrenorul Sergiu Stancu a deplasat un lot de 14 jucători, inclusiv ultimul venit – Hernandez. Cu acești jucători competitivi, se speră într-o evoluție la înălțime și un rezultat pe măsură.

Citit 1071 ori Ultima modificare Vineri, 18 Octombrie 2024 13:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.