Gruparea gălățeană debutează în ediția 2024-2025 a Cupei, direct în faza grupelor, cu un meci mai greu decât pare la prima vedere, pe terenul celor de la FK Csikszereda.
Un adversar cu care Oțelul se lua la trântă cu mulți ani în urmă la nivelul ligii a treia, în tentativa de a promova în al doilea eșalon. De această dată, cele două echipe se întâlnesc în prima etapă a fazei grupelor "Cupei României", din posturi complet diferite. Gălățenii reprezintă o echipă zdravănă de Superligă, iar FK Csikszereda se chinuie de ani buni să obțină promovarea în primul eşalon. În acest an, echipa harghiteană pare mai aproape ca niciodată, fiind lider autoritar în liga secundă.
Pentru deplasarea de la Miercurea Ciuc e de așteptat ca antrenorul Dorinel Munteanu să efectueze multe schimbări la nivelul echipei. Mulți dintre jucătorii care au evoluat mai puțin până acum vor putea fi văzuți la lucru, chiar dacă jocul de la Ciuc este unul ce se poate dovedi esențial pentru calificare.
Astfel, portarul Cosmin Dur-Bozoancă va apăra pentru prima dată într-un meci oficial după intervenția chirurgicală suferită, iar în echipă vor mai fi Roșu, Neagu, Andronache sau Bourard.
Partida FK Csikszereda - Oțelul se joacă miercuri, de la ora 18:00, în transmisiune directă pe canalele DigiSport și Prima Sport.
În grupa Oțelului se mai joacă: CSM Rm. Vâlcea - CSM Reșița (ora 15:00) și Unirea Alba Iulia - Sepsi (ora 15:45). După meciul de la Miercurea Ciuc, gălățenii vor mai avea de jucat cu CSM Rm. Vâlcea (deplasare) și Sepsi (acasă). La finalul grupei de șase echipe, primele două clasate se vor califica în faza sferturilor de finală.
Campionat mai strâns ca niciodată
Altfel, a trecut o nouă etapă din Superligă, care a confirmat încă o dată că este unul dintre cele mai strânse campionate din istoria competiției. În afară de liderul "U" Cluj, care pare ușor distanțat, în rest toate echipele se află pe o diferență mică de puncte. Oțelul a ieșit momentan din zona locurilor de play-off, cu o etapă înainte de finalul turului.
Rezultatele etapei a XIV-a din Superligă: CFR Cluj - Sepsi 3-3, UTA - Gloria Buzău 1-0, Petrolul - Poli Iași 3-1, FC Hermannstadt - Dinamo 0-2, OȚELUL - Unirea Slobozia 0-2, FCSB - Rapid 0-0, FC Botoșani - "U" Cluj 1-2, Farul - CSU Craiova 3-2.
Clasament: 1. "U" Cluj 29 puncte, 2. Petrolul 22 p, 3. CSU Craiova 21 p, 4. Dinamo 21 p, 5. CFR Cluj 20 p, 6. FCSB 20 p, 7. OȚELUL 19 p, 8. Sepsi 18 p, 9. UTA 18 p, 10. Rapid 17 p, 11. Poli Iași 17 p, 12. Farul 16 p, 13. Unirea Slobozia 15 p, 14. Gloria Buzău 13 p, 15. FC Hermannstadt 13 p, 16. FC Botoșani 12 puncte.
În ultima etapă din tur se joacă astfel: Gloria Buzău - CFR Cluj (vineri, ora 21:00), Sepsi - Petrolul (sâmbătă, 18:30), Dinamo - UTA (sâmbătă, 21:00), Poli Iași - OȚELUL (duminică, 13:30), "U" Cluj - Farul (duminică, 16:00), CSU Craiova - FCSB (duminică, 21:00), Unirea Slobozia - FC Botoșani (luni, 18:00) și Rapid - FC Hermannstadt (luni, 21:00).