Oțelul își recapătă încrederea: noi transferuri și victorie în amicalul cu Craiova

Oțelul își recapătă încrederea: noi transferuri și victorie în amicalul cu Craiova
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Gruparea gălățeană încearcă să depășească situația dificilă prin care trece, atât sportiv (prin plecarea mai multor jucători importanți), cât și financiar (fiind restanțe către jucători și nu numai).

Dacă primele semnale din an nu au fost deloc favorabile pentru gălățeni, după plecarea lui Dorinel Munteanu de la cârma echipei, plus cele ale câtorva jucători importanți (Cisotti, Zivulic sau Pop), iată că apar și primele motive de încredere în tabăra roș-alb-albaștrilor.

Oțelul a reușit să demareze campania de transferuri cu jucători tineri talentați, alături de care au fost promovați și câțiva juniori de la propria academie. Astfel, au fost aduși la Galați, sub comanda lui Ovidiu Burcă, trei tineri fotbaliști de perspectivă, dar care au valoarea necesară de a juca deja la nivel de seniori: Alexandru Burcea (Concordia Chiajna), Alexandru Stan (Rapid) și Ahmed Bani (Dinamo).

Victorie neașteptată în amicalul cu CSU Craiova

Nivelul de încredere vizavi de ceea ce se petrece la Oțelul a crescut și prin prisma rezultatului neașteptat din amicalul cu CSU Craiova, de sâmbătă, la Buftea. Gălățenii s-au impus cu scorul de 2-1, la capătul unui joc bun prestat. Golurile au fost reușite de doi jucători tineri: Tănasă și Stan, iar oltenii au marcat în ultimele minute dintr-un penalti.

"Sunt mulțumit de atitudinea pe care au avut-o băieții. Nu-i ușor să pierzi cei mai buni jucători. Am întâlnit un adversar foarte bun, care în unele momente ne-a și pus în dificultate. Cu timpul trebuie să ajungem la intensitate maximă, pentru că ne așteaptă un meci extrem de greu cu cei de la Petrolul (n.n. – în campionat). Am adus jucători de perspectivă, în care credem foarte mult. Sperăm să le oferim tot suportul și sperăm să îi putem ajuta să se dezvolte așa cum trebuie", a spus antrenorul Ovidiu Burcă.

Formula de start a Oțelului pentru primul meci cu Burcă în postura de antrenor a arătat astfel: Popescu – Maftei, Angha, Stevanovic, Miguel Silva – Roșu, Joao Lamiera, Teles – Hofman, Bourard, Tănasă. În repriza a doua au mai intrat și ceilalți jucători aflați pe bancă: Dur-Bozoancă, Rus, Olteanu, Jelev, Yabre, Cisse, Adăscăliței, Neagu, Bani, Cojocaru, Bogaciuc și Stan.

De remarcat revenirea la echipă a lui Cisse, dar și absențele lui Maciel (răcit) și Burcea (lăsat la Galați pentru pregătirea fizică).

Mai vin jucători

În afară de cei trei tineri fotbaliști transferați deja, Oțelul mai așteaptă întăriri în aceste zile pe trei posturi considerate încă deficitare: fundaș central, mijlocaș central și atacant. Chiar dacă negocierile pentru aducerea lui Valentin Robu (Metalul Buzău) continuă, sunt șanse mari ca atacantul formației din liga secundă să se îndrepte către Dinamo. Nici la capitolul plecări nu s-a închis încă lista, fiind doi jucători vizați pentru reziliere de contract: Yabre și Bogaciuc, dar ambii au șanse să rămână în lotul echipei dacă nu se vor concretiza transferurile dorite.

Primul meci oficial din 2025 pentru Oțelul are loc sâmbătă, 18 ianuarie, de la ora 19,30, la Galați, cu Petrolul Ploiești.

Citit 5672 ori Ultima modificare Luni, 13 Ianuarie 2025 17:13

6 comentarii

  • postat de Florin
    Luni, 13 Ianuarie 2025 10:05
    86.124.200.***
    Are dreptate @Mișu, Vali Robu trebuie adus NEAPARAT la Oțelul, este un atacant F valoros, te rugăm OV Burcă fă în așa fel și adu-l la Galați, o să vedem ce treabă bună va face la noi!! HAI OVI TE ROG
    5
    6
  • postat de TB
    Luni, 13 Ianuarie 2025 04:24
    5.13.222.***
    Robu se duce unde sant bani si se plateste bine , Daca Otelul are destui bani nu cred ca ar refuza o oferta venita din partea noastra.Aici e vorba de bani muti pe care echipa trebuie sa-i aibe .
    0
    8
  • postat de Pitpalac
    Luni, 13 Ianuarie 2025 01:46
    86.124.200.***
    ...Tot a retrogradare miroase, indiferent cum ai impacheta un "rahat"!
    20
    0
  • postat de Renasterea Otelului.
    Duminică, 12 Ianuarie 2025 20:43
    86.124.201.***
    Aduceti -i inapoi pe Nica si Farcas ! Acum au norocul sa dea peste un antrenor cu caracter si nicidecum aspiratorul de bani pe care au avut ghinionul sa -l intilneasca !!
    23
    18
  • postat de hai otelul, hai o,b hai c.m....
    Duminică, 12 Ianuarie 2025 18:47
    128.127.118.***
    otelul are multi jucatori buni, de caracter.o.burca e un tinar destept. poate nu l-am descoperit inca pe c. m. ...in spatele lui d,m nu parea nimic de valoare. poate nu a fost lasat, poate e bun.
    7
    12
  • postat de MIȘU
    Duminică, 12 Ianuarie 2025 18:14
    5.13.144.***
    Fie într-un ceas bun și credem în OV.Burcă, va face treabă bună la Galați! Dacă-l luăm pe Vali Robu, nu ne mai trebuie nimic, SĂ NU lăsăm să-l ia Dinamo pe Robu, scăpăm un F BUN atacant!
    4
    31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.