Echipa gălățeană de volei masculin se află în fața unui meci de importanță maximă, primul din faza de play-off a Diviziei A1.
Pentru că s-a clasat pe locul 5 la finele sezonului regulat, gălățenii vor întâlni în play-off echipa de pe locul 4 - SCM Zalău. Importanța acestui examen este una fără tăgadă. Un rezultat favorabil pe terenul sălăjenilor ar putea însemna un pas imens către claificarea în semifinale. Se joacă în sistemul cel mai bun din trei meciuri, iar a doua confruntare ar urma să se dispute pe teren gălăţenilor - ceea ce este altceva.
Echipa noastră și-a urmat cu rigurozitate programul de pregătire, iar joi a plecat spre Zalău, cu un sejur de o noapte la Brașov. Vineri seară a fost programat obișnuitul antrenament dinaintea partidei de sâmbătă (ora 18:00). A făcut deplasarea întregul lot de 14 jucători, inclusiv camerunezul Kavogo și egipteanul Mohamed - care au unele probleme medicale, dar au ținut să fie alături de echipă și, eventual, să și participle dacă va fi nevoie de serviciile lor.
Victoria este cuvântul de ordine, victorie la orice scor. Meciul nu va fi deloc ușor, pentru că ambele echipe urmăresc un rezultat favorabil. Dar un succes este posibil chiar pe terenul zălăuanilor, acolo unde Arcada a mai câștigat în sezoanele trecute.
"Între Galați și Zalău este o interesantă rivalitate sportivă, cu meciuri echilibrate, rezultate imprevizibile și răsturnări de situație. De data aceasta, dorim să întoarcem pronosticul momentului, pentru că acest lucru stă în puterea băieților noștri", ne-a declarat președintele clubului gălăţean, Mirel Zaharescu.
CSM Arcada a pierdut ultimele două partide disputate cu SCM Zalău: 0-3, în Cupă, la Piatra Neamț, respectiv, 1-3, chiar la Zalău, în cel mai recent meci de campionat, pe 22 februarie.
Pentru că specialiștii federației au considerat acest meci unul extrem de important, la Zalău va fi prezent sistemul challenge, dar şi cei mai valoroși arbitri din țară, laureații ultimelor două sezoane: Bogdan Stoica (București) și Paul Szabo (Oradea). Este și acesta un indiciu despre confruntarea momentului.
Celelalte meciuri din play-off sunt programate astfel: Dinamo - Baia Mare, Corona - Rapid (sâmbătă), SCMU Craiova - Steaua (duminică). Partidele retur vor avea loc miercuri și joi, 5-6 martie.
Derbi în campionatul feminin
În Divizia A2 feminină (al doilea eșalon) este programat un atractiv derbi între fruntașele Seriei Est. Meciul va avea loc sâmbătă, de la ora 14:00, la Sala "Florin Balaiș", iar protagoniste vor fi CSU Galați și Știința Bacău, echipe despărțite de setaveraj în fruntea clasamentului, la egalitate de puncte (28). Formația din Bacău are un avantaj de un set. În tur, a fost 3-1 pentru Știința, să vedem ce va fi la Galați.