Rodica Gogoriță Herghelegiu - polițistă și sportivă de succes

Rodica Gogoriță Herghelegiu - polițistă și sportivă de succes
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

O competiție recentă a readus în actualitate informații despre o frumoasă disciplină sportivă, tenisul de masă, ce părea uitată la Galaţi.

În orașul Zalău, reședința județului Sălaj, a avut loc "Cupa Meseș" la tenis de masă, competiție organizată de IPA Sălaj pentru membrii IPA din România. La întreceri au luat parte 54 de practicanți ai acestei discipline, din țară și invitați din Slovacia și Ungaria. Au rezultat meciuri spectaculoase, care au conferit competiției un nivel tehnic foarte ridicat. Întrecerile de simplu feminin au fost dominate de polițista noastră, Rodica Gogoriță Herghelegiu - reprezentanta IPA Galați. A dominat și a câștigat toate meciurile, ocupând locul binemeritat din fruntea clasamentului.

Cine este polițista laureată

Rodica este sportivă de când se știe, iar de zece ani lucrează la Poliția Locală Galați. Ea ne-a reprezentat la Zalău și a avut o prestaţie remarcabilă.

Gălățeanca nu a apărut de nicăieri, ci are în spate o carieră prodigioasă. Avea doar 7-8 ani, când antrenorul Teodor Grigoriu a primit-o în familia tenisului de masa. A jucat ani de zile pentru Voința Galați, cu rezultate remarcabile la nivelul competițiilor naționale - titluri de campioană naţională şi câştigătoare de Cupe ale României. A avut și de la cine învăța tehnica sportului cu mingea de celuloid, pentru că la vremea aceea Galațiul avea tenis de masă la nivelul cel mai înalt, cu jucătoare de lot național, precum Ana Gogorița (sora mai mare a Rodicăi), Mihaela Ștef, Gina Petrea și altele, dar şi tehnicieni pe măsură, amintindu-l aici şi pe regretatul Mircea Lazăr.

Despre Ana, să spunem că a ajuns la vârsta de 50 de ani, încă joacă, în Olanda, acolo unde și-a întemeiat o frumoasă familie.

Revenind la Rodica, pe parcursul anilor a reprezentat și Clubul Constructorul ICMRSG. Din păcate, atât Voința, cât și Constructorul au dispărut de pe harta cluburilor sportive.

Rodica n-a renunțat la marea sa pasiune, a îndrăgit şi meseria de antrenor, activând la Galați și la Brăila. Semn că n-a renunțat la sport este și recenta performanță de la Zalău.

Are o familie… de sportivi, cu soțul (și el tot polițist) participant la competițiile de maraton, iar fiul (în vârstă de 17 ani) iubește sportul cu mingea la coș.

Aceasta este Rodica Gogoriță Herghelegiu, o polițistă care își iubește meseria, ca și pasiunea ce încă o reprezintă - tenisul de masă.

Citit 2647 ori Ultima modificare Miercuri, 09 Aprilie 2025 23:30

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro