Gălăţeanul Neagu, impresionant la debutul în naţională
Foto: Foto: Mediafax

Gălăţeanul Neagu, impresionant la debutul în naţională
Ionuţ Neagu (al doilea, din stânga, rândul de jos) susţine că numărul 13 i-a purtat noroc şi că nu are superstiţii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Băiatul modest din Smârdan a mai bifat o bornă în scurta sa carieră de fotbalist profesionist: după debutul în Liga I, cucerirea a două trofee cu gruparea „oţelară” şi prezenţa în grupele UEFA Champions League, a îmbrăcat şi tricoul primei reprezentative a României

A prins fotografia de grup, i s-a intonat şi imnul dar, cel mai important aspect, a jucat bine într-o victorie surprinzătoare a primei reprezentative. Mijlocaşul central Ionuţ Neagu a fost primul pe lista câştigurilor lui Victor Piţurcă la partida amicală cu Grecia, câştigată de „tricolori” cu 3-1. „Neagu este un câştig, va mai fi chemat la naţională”, a precizat chiar după joc selecţionerul, fotbalistul Oţelului manifestând arhicunoscutul său entuziasm. A colaborat bine în ambele faze făcute de formaţia română, a încasat un cartonaş galben pentru exces de zel la o lovitură liberă a trupei elene şi a fost scos de pe teren în minutul 86. Scorul era deja 3-1, iar „oţelarul” în vârstă de 22 de ani îşi făcuse bine treaba şi merita felicitări. 

Familia, mândră de el

Se poate spune că tânărul originar din comuna Smârdan a mai depăşit un obstacol în cariera-i de fotbalist. Din primăvara lui 2009, când prindea primele minute în Liga I şi până la momentul ieşirii pe teren ca titular al României au trecut doi ani şi jumătate, timp în care „Cap Alb”, cum i se spunea în copilărie, a devenit om de bază la Oţelul, a cucerit două trofee, primind şi botezul Ligii Campionilor. „N-am avut cine ştie ce emoţii, doar era joc amical şi mă bucur că m-a lăudat domnul Piţurcă, contează asta. M-a pus în fruntea listei de jucători remarcaţi? Ne-o fi luat în ordine alfabetică sau în funcţie de minutul în care a intrat fiecare pe teren. Am vorbit acasă, ai mei au fost bucuroşi de jocul meu”, ne-a declarat ieri mijlocaşul roş-alb-albastru, aflat în drum spre Galaţi.  

Neamţul: „Mă poate întrece”

Jocul dezinvolt al lui Ionuţ a fost remarcat şi de antrenorul Dorinel Munteanu, cel care l-a titularizat încă din toamna lui 2009. „A avut o evoluţie bună, a jucat bine ca şi echipa, dar sunt convins că poate mult mai mult decât a arătat cu Grecia”, l-a lăudat Neamţul care îşi aduce aminte că a cunoscut atmosfera de la naţională cam la aceeaşi vârstă cu actualul său elev. „Cam în aceeaşi perioadă a vieţii am debutat şi eu, sper să mă ajungă, chiar să mă depăşească. Cu seriozitate şi pregătire poate să facă multe, dar depinde numai de el. Prestaţiile sale din campionat îl vor face pe selecţioner să-l mai convoace, sunt sigur de acest lucru”, a adăugat tehnicianul Oţelului. Munteanu a prins prima sa prezenţă sub „tricolor” pe 23 mai 1991, într-un egal cu Norvegia (scor 1-1), cu o lună înainte de a împlini 23 de ani.  

Citit 1332 ori Ultima modificare Joi, 17 Noiembrie 2011 09:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.