Meci amical pe ”Dunărea”. Din sportul gălățean

Meci amical pe ”Dunărea”. Din sportul gălățean
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

FOTBAL. Miercuri, 30 iulie, încă un meci de verificare în contul celor de la Unirea Braniștea. Cu o lună înainte de debutul în Liga a III-a, băieții pregătiți de Alexandru Iliuciuc vor susține un ”amical” cu noua echipă Oțelul II. O confruntare interesantă în care antrenorul Sorin Haraga și elevii săi se vor afla în faţa unui prim examen. Întâlnirea va fi găzduită de Stadionul ”Dunărea”, de la ora 18,00.

VOLEI. Campionatul European de volei pentru juniori Under 16 a continuat în Armenia, la Erevan. Până în prezent, Selecționata țării noastre a disputat cinci meciuri: 0-3 cu Polonia, 3-0 cu Armenia, 3-1 cu Grecia, 3-0 cu Letonia și 0-3 cu Spania. În ultimele două partide, ”tricolorii” vor avea adversare echipele Austriei și Sloveniei.

FOTBAL. Asociația Județeană de Fotbal (AJF) informează echipele ce urmează să evolueze în Campionatul Județean - Liga a IV-a și Liga a V-a - și în toate competițiile de juniori că pot să se înscrie până pe 4 august.

CAIAC-CANOE. "Nu pot spune că sportivii noștri au evoluat conform așteptărilor la Campionatele Mondiale pentru tineret și juniori din Portugalia. Important este să nu se descurajeze și să se pregătească mai bine", a declarat prof. Adrian Maftei, care împreună cu Adina Maftei i-au pregătit pe cei doi sportivi de la CS Școlar Galați selecționați, Dragoș Zimbilschi și Matei Ursachi.

Zimbilschi, în canoea de 4, a condus în finală, cu șanse de câștig, dar, depășind culoarul, a fost descalificat. Tot acesta, la dublu cu bucureșteanul Rareș Dumitru, a încheiat pe 5 în finala B. Caiacistul Matei Ursachi a ajuns în semifinale la 500 m și a încheiat pe 13 în proba mixt 5.000 m, împreună cu Bianca Istrătescu.

HANDBAL. CSM Galați organizează selecție pentru fetițe născute în anii 2017, 2018 și 2019, pentru formația de junioare VI pregătită de Gabriel Elisei. Clubul oferă condiții excelente pentru performanță și antrenamente coordonate de antrenori profesioniști. 

Citit 489 ori Ultima modificare Marți, 29 Iulie 2025 16:54

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro