Oțelul și Sporting Liești, în urnele grupelor "Cupei României"

Oțelul și Sporting Liești, în urnele grupelor "Cupei României"
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Județul nostru are o dublă reprezentare în faza grupelor din Cupă, iar vineri, de la ora 12.00, se vor afla adversarii din cea de-a doua competiție naţională.

Ediția 2025-2026 a "Cupei României" la fotbal este una aparte pentru județul Galați. Pe lângă faptul că Oțelul se află în prima urnă valorică, grație clasării între primele opt echipe din Superligă în sezonul trecut, Galațiul mai este reprezentat și de Sporting Liești, provenită din cel de-al treilea eșalon. Lieștenii au trecut în play-off de CS Afumați (echipă solidă de Liga a II-a), astfel că au prins un loc în grupe, între cele doar două echipe provenite din Liga a III-a.

Vineri, de la ora 12.00, la sediul Federației Române de Fotbal, este programată tragerea la sorți a grupelor. Se vor forma patru grupe a câte șase echipe, în care fiecare formaţie va disputa câte trei meciuri, cu câte un adversar din fiecare din cele trei urne valorice.

Componența urnelor arată astfel: Urna A: FCSB, CFR Cluj, CSU Craiova, "U" Cluj, Rapid, Dinamo, FC Hermannstadt și Oțelul; Urna B: UTA, Farul, Petrolul, FC Botoșani, FC Argeș, FK Csikszereda, Metaloglobus, Sepsi; Urna C: CSM Slatina, Metalul Buzău, Concordia Chiajna, CSC Dumbrăvița, Gloria Bistrița, Sporting Liești, CS Dinamo, Sănătatea Cluj.

Faza grupelor se va disputa pe 29 octombrie, 3 decembrie şi 17 decembrie. Primele două clasate din fiecare grupă vor avansa în faza sferturilor, programată pe 4 martie, după care urmează semifinale (22 aprilie) și finala (13 mai).

Citit 247 ori Ultima modificare Joi, 25 Septembrie 2025 17:46

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro