Se duce departe... hăt-hăt, după deal.../ să ducă la moară
o traistă umplută cu boabe de grâu/... [să nu ni se pară
că suntem săraci, că n-avem nici măcar/ o turtă pe plită,
să credem şi noi c-am bătut la Înalt/ şi vrea să deschidă
şi vrea să ne spună că suntem şi noi/ ai Lui întru veacuri,
că suntem aleşii bătuţi de noroc/ pe-aceste meleaguri!]
Şi stăm şi-aşteptăm şi gândim şi visăm/ cu ochii pe zare,
o turtă venind înspre noi, rostogol,/ rotundă şi mare!
Şi parcă aievea-i, şi parcă din Cer/ s-aude poruncă:
mâncaţi liniştiţi, şi frumos, şi încet/... aşa... să v-ajungă!
Se-ntoarce târziu, supărat şi încet/... încet, prin ogradă,
s-aşează pe prispă şi spune plângând/ că moara-i stricată!

