Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

 

Calea Moşilor, nr. 314, Bucureşti. Aici l-am găsit vineri la prânz pe Carol Dina, una dintre cele mai mari figuri ale regimului de dinainte de ’89. La 74 de ani neîmpliniţi, fostul prim-secretar al Galaţiului s-a prezentat impecabil în faţa noastră: atât ca imagine, îmbrăcat la costum exact ca-n vremurile în care era numărul unu în judeţ, cât şi ca discurs - elevat, argumentat şi susţinut de o memorie de fier. „Am mai fost prin oraş, dar cu intermitenţe, în ultimul an de zile. Am avut unele probleme familiale şi de sănătate. Totuşi, sunt la curent cu viaţa Galaţiului”, ne-a spus, cu degajare, din scaunul biroului în care ne-a primit cu apă plată şi şerveţele. N-a făcut apologia comunismului, n-a divagat nici măcar o secundă şi a venit cu citate din clasicii literaturii române. Mai mare dragul să baţi drumul până în Capitală pentru un asemenea interviu!

Carol Dina – carte de vizită
· născut la Bucureşti pe 25 octombrie 1937
· căsătorit, are doi copii şi doi nepoţi
· absolvent al Facultăţii de Construcţii Maşini din cadrul Institutul Politehnic Bucureşti
· fost director general la fosta întreprindere „23 August” şi la „Timpuri Noi”
· timp de un an a fost consilierul lui Nicolae Ceauşescu pe probleme de construcţii de maşini şi metalurgie
· în perioada 16 decembrie 1985 – 22 decembrie 1989 a îndeplinit funcţia de prim-secretar al judeţului Galaţi
· timp de un an a fost deţinut în procesul comunismului
· consilier local în perioada 1996-2000, apoi a îndeplinit funcţia de senator timp de 8 ani
· este pensionar şi conduce Filiala gălăţeană a Partidului România Mare.

Reporter: Vă place fotbalul, domnule Dina?
Carol Dina: Foarte mult pentru că eu însumi am jucat futbol (n.r. – foloseşte varianta romantică a termenului) la nivel de Divizia B, la Metalul Bucureşti. Atunci, prin 1962-65, ne luptam la promovare. Avea tradiţie echipa, de pildă debutul marelui portar Ion Voinescu s-a făcut la Metalul. Eu am jucat inter dreapta, cum era atunci, apoi spre 24-25 de ani am fost mijlocaş dreapta.

Reporter: Carevasăzică, sunteţi om de sport, nu glumă.
Carol Dina: Desigur, sportul m-a ajutat să-mi construiesc o anumită voinţă pentru că sportul chiar are posibilitatea să inoculeze treptat în individ o voinţă care să-l ajute în viaţa curentă. Din păcate, nu mai avem sportul din alte vremuri. Alte ţări, ca Germania, de pildă, fac din sport o politică de stat, deoarece tinerii de acolo sunt astfel pregătiţi psihic să se confrunte cu problemele deosebite. Toţi degajă o anumită siguranţă, o anumită prestanţă, autoritate, ceea ce arată că formarea lui a fost o preocupare a statului.

„E o ocazie unică pentru echipa muncitorească”

Reporter: Ce v-a rămas în memorie de la meciul Oţelul – Juventus, din ’88?
Carol Dina: Îmi reamintesc că atunci, imediat după tragerea la sorţi, când s-a aflat că am picat cu marea echipă Juventus, mi-a dat telefon fostul prim-ministru Dăscălescu. El fusese prim-secretar o bună perioadă de timp în Galaţi, deci era asimilat ca gălăţean. Îmi zice: „Tovarăşu’ Dina, m-a chemat tovarăşul Ceauşescu şi mi-a spus să analizăm dacă meciul cu Juventus poate să aibă loc la Galaţi, pentru că sunt sesizări de la Federaţie că cei de afară nu vor să joace pe stadionul din Galaţi pentru că nu sunt întrunite condiţiile”.

Reporter: Care erau condiţiile pe acea vreme?
Carol Dina: Erau destul de severe. Peste 25.000 de locuri, tabelă electronică, amenajarea unor spaţii corespunzătoare pentru presă, posibilitatea de transmitere la radio şi TV, spaţii medicale, de intervenţie, toate cerinţele care erau prevăzute. Şi-mi zice Dăscălescu, „io îţi spun să analizezi. Dacă nu e posibil ca stadionul să întrunească condiţiile astea, atunci să ne gândim la un stadion apropiat de Galaţi”. Or asta însemna la Ploieşti. Asta a fost precizarea de atunci. „Şi e păcat, că e o ocazie unică pentru echipa asta muncitorească să joace cu o formaţie de mare reputaţie”, a mai spus el să mă mobilizeze. Sigur, e neplăcut să le spui oamenilor „dom’le, Oţelul nu poate să joace pentru că nu avem stadion”.

„Dar dacă vom reuşi? Şi a început nebunia”

Reporter: Şi aţi luat taurul de coarne…
Carol Dina: Da. Ne-am întâlnit mai mulţi sufletişti, să zic aşa, printre care unii directori de mari trusturi de construcţii: dl Ştefan Prică, de la ICMRSG, dl Năstase, de la IEELIF, şi alţii ceva mai micuţi. Şi de la Institutul pentru Construcţii, dl Chiriac, şi cu dl Pop, care era arhitectul-şef, om bun în toate. Şi am început discuţiile. Prima şi cea mai importantă problemă era numărul de locuri. Se punea problema să ridicăm între 8.000 şi 10.000 de locuri. Treaba asta a creat probleme. Nici condiţiile naturale nu erau prea favorabile. Şi atunci, s-a acceptat ca o parte din activităţile utile să acopere potcoava şi să ne extindem cât putem de mult pe arcele acestei elipse. Şi a început nebunia!

Reporter: Cât mai era până la meci, exista timp fizic pentru realizarea obiectivului?
Carol Dina: Cam o lună şi jumătate mai era până la eveniment, cam asta era dimensiunea. A, să nu-l uit pe fostul primar al Galaţiului, Ion Caranghel, un om excepţional. Am început treaba. S-au început săpăturile pentru a aduce pământ pentru că tribunele care s-au extins sunt din pământ care s-a tasat, s-a bătătorit, să nu creeze pericole. Între timp, am dat comenzi pentru tot ce înseamnă anexele: scaune, mobilier pentru vestiare şi aşa mai departe. CFR-ul, prin directorul general Horia Dediu, a preluat tot ce înseamnă chestiuni de tabelă, radio şi TV. Toată lumea zicea: „Dom’le, e o nebunie, că nu se poate!” Şi le-am zis: „Există posibilitatea să nu reuşim, dar dacă reuşim? Avem 5 la sută şanse”. Domnule, chestia asta le-a creat o asemenea determinare încât eu dacă mă duceam la 12 noaptea pe şantier, titularii de problemă erau acolo!

„Stadionul mi-a fost trecut ca abuz la proces”

Reporter: Ce efective au lucrat propriu-zis la modernizarea acestei arene?
Carol Dina: Între 2.000 şi 3.500 de oameni. Am avut dificultăţi cu investiţia asta, să ştiţi. La procesul care mi-a fost intentat după Revoluţie, amenajarea stadionului mi-a fost trecut la abuzuri comise cât timp am condus. Numai că eu şi acum, la peste 20 de ani de la acele vremuri, spun răspicat că n-am făcut în viaţa mea nimic ilegal. Scopul meu a fost să găsesc soluţii prin care îl acopeream şi pe cel căruia îi dădeam dispoziţia. Nu puteam să-l las descoperit. N-aveam libertatea de conştiinţă să fac o chestie de asta.

Reporter: Mulţi gălăţeni spun că au făcut şi muncă patriotică, adică voluntariat, la Potcoava de lângă Spitalul Judeţean.
Carol Dina: Păi, în acea perioadă era o lege conform căreia toţi salariaţii şi nu numai, deci şi cetăţenii care nu erau angajaţi, să presteze un volum de muncă patriotică. Atunci, eu ce m-am gândit? Legea nu era aplicată vânos şi am mutat responsabilitatea de la administraţia locală la întreprinderi. Şi am spus, „tovarăşu’ Prică, câţi salariaţi ai?, „10.000.”, „Câte ore prevede legea?”, „20 de ore.” Şi aşa am făcut la toţi, fiecare şi-a luat o bucată. Aşa de mult l-am constrâns pe primar, pe Caranghel, ca între el şi unităţile respective să existe contract. Voluntariat pe lege şi am făcut ceva. Era un rezultat. Aşa am făcut multe pe vremea aceea. În felul acesta s-a creat şi o relaţie de participare efectivă a cetăţeanului pentru el însuşi, deşi sună uşor propagandistic.

„Nu era nevoie să bat cu pumnul în masă!”

Reporter: S-a implicat şi Combinatul Siderurgic în această afacere?
Carol Dina: Da, că era echipa lor. Combinatul Siderurgic a avut şi el multe de făcut, pe probleme de scaune. Umbla Rogojinaru (n.r. – fost director comercial) după scaune, era înnebunit. Ăstuia dacă-i ziceai să-ţi aducă un scaun din Biroul Oval de la Casa Albă ţi-l aducea! Era un tip nemaipomenit de penetrant.

Reporter: Domnule Dina, de câte ori aţi bătut cu pumnul în masă pe timpul desfăşurării lucrărilor?
Carol Dina: Ce se întâmplă, domnule? Nu era nevoie! Pentru că era un stil de muncă în echipă. Eu îmi preluam problemele mele, dar am primit ajutor şi de la Guvern. Au fost situaţii când nu aveam nu ştiu ce materiale. Nu aveam vreo 5-600 de tone de ciment şi îţi trebuia repartiţie ca să iei. Intra însă direct în atribuţiile mele. Atunci ei ştiau că parcurseserăm un volum comun de activităţi. Eram prim-secretar de trei ani, deja ne cunoşteam.

Costurile de atunci - 17 milioane de euro în banii de azi

Reporter: Puteţi estima, la 23 de ani de la acele momente, costul total al lucrărilor?
Carol Dina: Dacă mă gândesc cât costă stadionul „Naţional Arena”, ăsta care urmează să fie terminat în vară şi care face vreo 200 de milioane de euro, aş putea spune că „Dunărea” a fost cam la 10 la sută din investiţia asta. Sau 7-8 la sută. Deci un 17-18 milioane de euro, cam aşa.

Reporter: Probleme la omologarea bazei, ce au spus reprezentanţii UEFA?
Carol Dina: Au venit cu o săptămână, poate chiar două, înainte de meci. Lucrările erau ca şi terminate. Pe ei îi interesau în primul rând condiţiile tehnice - transmisiile, tabela. Au fost uluiţi pur şi simplu de ce s-a putut face într-un timp atât de scurt, că ne inspectaseră şi după tragerea la sorţi. Meciul în sine, ce să zic. Operaţiunea asta le-a dat jucătorilor un aplomb formidabil. Ziceai să-s trupe de comando într-o acţiune de eliberare de ostatici. Au luptat cu o abnegaţie extraordinară. Am ratat vreo două ocazii, au avut şi ăia una şi s-a întâmplat că a fost 11 metri. Şi a fost pe bune. Ion Profir nu s-a emoţionat şi a dat gol. A fost vacarm!

„Ziua are 24 de ore, deci se poate!”

Reporter: Oţelul este iarăşi în centrul atenţiei. Acum a câştigat campionatul şi se pune problema să joace la Galaţi în Liga Campionilor. E posibil acest lucru?
Carol Dina: Nu sunt răutăcios, dar în primul rând cred că au beneficiat de haosul care e în fotbalul românesc. Au beneficiat de conjunctură, dar au crezut în şansa lor şi-i felicit! Părerea mea este că, în condiţiile actuale, nu pot să joace la Galaţi. Dacă vrem să contăm pe precedent, stadionul ar trebui să fie tot „Dunărea”, că celălalt este prea mic şi, pornind de la cerinţele UEFA, trebuie văzut cum să faci, nu dacă se poate! Adică să transformi ziua în 24 de ore. Avea Nichita Stănescu o vorbă care arăta inutilitatea acţiunii, a persoanei: „Haideţi să haidem!” Dacă este cineva interesat, le pot oferi sfaturi cum să rezolve problema.

Reporter: Sunt însă şi destule interese politice la mijloc. Fiecare doreşte să pară cel mai important în această afacere.
Carol Dina: Nu mai cunosc calitatea membrilor actuali ai Consiliului. Ar trebui însă ca liderii formaţiunilor să fie chemaţi de cineva de la Bucureşti, chiar la nivel de prim-ministru, că e chestiune de interes naţional, să fie gândit un program. Să vadă ce trebuie făcut, fondurile care trebuie. E meritul întregului Galaţi dacă se realizează asta. Să cheme pe Emil Boc, pe dna Elena Udrea şi se poate face rapid. Nu contează factorul politic, e o chestiune de mândrie naţională. Vorbim despre campioana României.

„Preşedintele CJ poate fi noul Carol Dina”

Reporter: Credeţi că se poate aşa ceva când urmează un an electoral?
Carol Dina: Da, dar dvs. aţi putea demonta chestiunea asta. Văzând programul acela semnat de toţi factorii, publicat în presă, la TV, făcând apel la populaţie, „dom’le, cine vrea să vină la chestia asta e invitat”. Se poate face o formaţiune cu „ultraşi” care vin din cartier, „domnule, vreau să prestez un număr de ore, este o operă colectivă”. Atunci, dacă îndrăzneşte Mircea Toader, de pildă, să spună că „noi am făcut chestia asta”, i-o retezi scurt: Sorry! Şi noi am fost acolo, toţi am lucrat. Oţelul nu joacă sub tricolorul Oţelului, ci sub cel al României. Niciunui român nu-i este indiferent modul cum se prezintă campionii.

Reporter: Se poate apela şi în 2011 la voluntariat?
Carol Dina: Da, este posibil, există Legea 416, prin care Primăria dă o grămadă de bani sub forma venitului minim garantat! Problema este să existe un lider credibil şi îndreptăţit în judeţ. Iar acesta ar trebui să fie preşedintele Consiliului Judeţului (n.r. – Eugen Chebac), el este factorul care coordonează toate problemele, cu toţi consilierii partidelor respective. El trebuie să fie noul Carol Dina pentru coordonarea şi realizarea întregii afaceri. Apoi dl Boc, dna Udrea, dar şi Dan Nica. Să lase şi el orgoliile şi aroganţa deoparte, întrucât este important pentru gălăţeni. Mesajul este clar: se poate şi acum!

Citit 1171 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.