Turul Ciclist al României: Gălăţenii, „fentaţi” la plecare
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Turul Ciclist al României: Gălăţenii, „fentaţi” la plecare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Mica Bucl㔺i-a încheiat prima etapă la Galaţi mai devreme decât se estimase * Astfel, mulţi spectatori au ratat sosirea * Istoria s-a repetat duminică, startul în etapa a treia dându-se mai devreme decât se anunţase cu o seară înainte


Startul s-a dat la Mamaia, pe un circuit de 8 kilometri, unde s-a impus grecul Ioannis Tamouridis, cu 10 minute şi 8 secunde. Acesta a fost urmat de românul Andrei Nechita, cu 5 secunde mai mult şi de Matja Kavasina, cu 7. România a câştigat startul pe echipe, urmată de echipele Tuşnad Cycling şi Nessebar.

Publicul, surprins de iuţeala cicliştilor

Prima etapă s-a oprit sâmbătă seară la Galaţi, pentru prima oară după '89, la finalul unui circuit de 142 de kilometri, cu Giurgeni şi Brăila pe traseu. Runda a fost câştigată la sprint de Andrezi Kulik din Ucraina, cu timpul de 2 ore, 32 de minute şi patru secunde, performanţă pentru care a primit o bonificaţie de 10 secunde. Podiumul a fost completat de Joakyn Sobrino (Spania) şi câştigătorul startului de la Mamaia, Tamouridis, nefiind nici un român clasat în primii trei, cei care au primit şi bonificaţie. Sosirea s-a făcut în bloc, cu aproximativ 70 de rutieri.

Cu multă lume adunată la Elice, atmosfera a fost de sărbătoare, zona destinată sosirii fiind special amenajată. Pe lângă fanfara aflată la finalul cursei, după încheierea etapei a avut loc spectacolul „Coana Miţa Bicilista”, organizat de Asociaţia „Bate şaua să priceapă iapa”.

Sosirea s-a produs la ora 17.25, şi nu 18.00 cum fusese estimat de organizatori, deoarece s-a mers cu o viteză medie de 48 km/h, aproape de recordul absolut din toate timpurile al competiţiei. Astfel, o parte din public a ajuns prea târziu pentru a mai putea urmări sprintul de la sosire în care s-a decis învingătorul.

Clasamentul general la finalul etapei încheiate la Galaţi a fost acelaşi ca la startul de la Mamaia. Tamouridis şi-a păstrat tricoul galben, iar Kavasina tricoul verde. Românii au acaparat restul tricourilor distinctive. Alexandru Ciocan a plecat de la Galaţi cu cel roşu, al celui mai bun sprinter, Zoltan Sipos cu cel albastru, al celui mai bun român, iar Valentin Pleşa pe cel tricolor, al celui mai bun tânăr român. Vedeta României, Andrei Nichita, calificat la Jocurile Olimpice de la Londra de anul acesta, unde va participa la probele de mass start şi contratimp, este purtătorul tricoului alb, rezervat celui mai combativ ciclist al competiţiei.

Păcăliţi şi la plecare  

Deşi se anunţase chiar la festivitatea de premiere de sâmbătă că a doua zi plecarea se va face de la ora 13.00, de la Elice, organizatorii au decis ca startul celei de-a doua runde să fie de la 12.30, chiar din Centru, de la hotel „Galaţi”. Astfel, mare parte din public a fost lăsat cu ochii în soare, ratând plecarea rutierilor. Etapa a treia cu circuit de 178 de kilometri a avut programat finalul la Vaslui, cu trecere prin Tecuci şi Bârlad.

Marian Săvăstru

Marin Petrescu

 

Citit 1768 ori Ultima modificare Luni, 04 Iunie 2012 08:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.