Popicele gălăţene gâfâie din greu!

Popicele gălăţene gâfâie din greu!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vacanţa popicarilor juniori s-a încheiat, zilele acestea disputându-se primele meciuri din noul sezon al Campionatului Naţional pe echipe. Aflată printre grupările tradiţionale ale competiţiilor interne, formaţia Clubului ICMRSG este prezentă şi în acest sezon. Şi joacă în aceeaşi formulă, cu două echipe din Iaşi.

Meciurile primului turneu a avut loc la Iaşi, cele trei echipe având următoarele realizări: CFR Olimpia - 3136 p.d., ICMRSG - 2964 p.d. şi CS Vlădeni - 2828 p.d.

La individual, elevii cunoscutului antrenor Jani Pletosu au avut următoarele realizări: Daniel Pleşcan 523, Răzvan Ţurcan 483, Alexandru Bălan 484, Cosmin Ţurcan 469, Cristinel Benea 506 şi Eduard Bănică 499 p.d. Din lot mai fac parte Sorin Gheorghiţă şi Cristian Stamatin.

Următorul turneu va avea loc la Galaţi, pe arena ICMRSG (de la Viaduct), sâmbătă, 29 septembrie. Obiectivul gălăţenilor - realizat cu regularitate în ultimele sezoane - este acela de a se califica la turneul final.

* Dacă la băieţi lucrurile se mişcă, popicele feminine (de la Clubul Voinţa) sunt ca şi inexistente. Austeritatea şi-a făcut din plin prezenţa la acest club, ultimele două junioare (componente ale lotului naţional) - care au mai ţinut cât de cât steagul sus - părăsind şi ele oraşul. Oana Neghină s-a transferat la Electromureş Tg. Mureş, în timp ce Geanina Dorobăţ a ajuns în Germania, la clubul din oraşul Pasau.

Antrenoarea Elena Roşca speră că, măcar în ceasul al 12-lea, să reactivizeze popicele la Voinţa. Ea contează pe câteva fete care au mai practicat acest sport, dar speră să întregească lotul cu unele tinere pe care le va „căuta” în cadrul unor selecţii în această toamnă.

Citit 1488 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Septembrie 2012 22:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.