Oţelul, bilanţ dezamăgitor în Liga I: Medie de doar un punct pe meci

Oţelul, bilanţ dezamăgitor în Liga I: Medie de doar un punct pe meci
Deşi a pasat decisiv la golul lui Para, Jaka Stromajer a făcut la Cluj un nou meci dezamăgitor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În cele 13 etape disputate până acum, echipa gălăţeană a obţinut tot atâtea puncte * Oţelul este campioana egalurilor în Liga I, cu şapte astfel de rezultate, cele mai multe dintre toate competitoarele * „Cu 34 de egaluri, ai emoţii la retrogradare”, şi-a exprimat îngrijorarea Narcis Răducan, directorul general al clubului.


 

Oţelul este neînvinsă de şase etape! O propoziţie pe care fanii gălăţeni ar fi rostit-o cu mândrie şi entuziasm în alte condiţii, nu şi acum, când acest bilanţ cuprinde doar o singură victorie, iar în rest doar egaluri dezamăgitoare, care ţin echipa în zona retrogradării. Remiza de vineri seară, 1-1 în deplasarea de la U. Cluj, care a însemnat al 13-lea punct obţinut de Oţelul pe teren din tot atâtea meciuri în actualul campionat, l-a nemulţumit pe Narcis Răducan, directorul general al clubului, care se aştepta ca succesul din etapa precedentă să aducă plusul de moral necesar pentru a se lega măcar două victorii la rând.

„Nu ne putem declara mulţumiţi cu un punct. Nu s-au schimbat foarte multe faţă de celelalte partide. Am revenit la seria noastră de egaluri. Cu 34 de egaluri, ai emoţii la retrogradare. Mă aşteptam după meciul de acasă cu Astra, chiar dacă am câştigat cu şansă, să se producă un şoc pozitiv şi să dublăm cu o victorie la Cluj. A fost însă o nesincronizare în apărare şi am fost conduşi din primul minut. Am avut ocazii apoi, dar am şi tremurat pentru că putea să fie şi mai rău”, a declarat Narcis Raducan.

Dezamăgit s-a declarat şi marcatorul Oţelului în partida de la Cluj, Gabriel Paraschiv, care şi-ar fi dorit ca primul său gol în Liga I după o pauză de un an şi o zi să contribuie la o victorie a echipei sale. „Mă bucur că am marcat, dar mi-ar fi plăcut mai mult să nu înscriu eu şi să câştige echipa. De puncte avem nevoie acum, nu de altceva. Suntem abonaţii egalurilor în acest tur de campionat. Din păcate, nu putem lega două victorii la rând şi asta se simte în clasament. Suntem într-o situaţie foarte grea, fiecare meci este vital pentru noi”, a spus „Para” după meciul de la Cluj.

Cupa, şansa salvării acestui sezon

Totuşi, emblematicul jucător nu şi-a pierdut speranţa unei participări în ediţia viitoare a competiţiilor europene intercluburi, mizând pe un parcurs perfect în Cupa României pentru salvarea sezonului. ”Cupa României este foarte importantă pentru noi, o vom trata cu maximă seriozitate. Până la urmă, este cel mai scurt drum spre Europa“, a mai spus Gabriel Paraschiv.

În optimile de finală ale Cupei României, Oţelul va întâlni joi, 1 noiembrie, echipa de ligă secundă CF Brăila, meciul urmând să se dispute la Galaţi, cu începe de la ora 18.45. Conducerea clubului a anunţat că posesorii de abonamente pentru turul campionatului vor avea acces gratuit la partida de joi.

Citit 1513 ori Ultima modificare Duminică, 28 Octombrie 2012 15:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.