Luni, meci la Galaţi cu CSMS Iaşi: Revin doi jucători importanţi pentru Oţelul
Foto: Foto: Sorin Pană

Luni, meci la Galaţi cu CSMS Iaşi: Revin doi jucători importanţi pentru Oţelul
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Antrenorul Oţelului, Viorel Tănase, va putea conta pe Inkango şi Paraschiv, cei doi revenind după accidentări la programul normal de antrenamente


 

După o perioadă în care tot mai mulţi jucători ai gălăţenilor s-au accidentat, vin şi veşti bune pentru fanii roş-alb-albaştrilor. Doi dintre jucători importanţi aflaţi până acum pe lunga listă a indisponibililor, Gabriel Paraschiv şi Bruce Inkango, vor putea fi folosiţi la meciul de luni, de pe teren propriu, contra celor de la CSMS Iaşi, după ce au lipsit mai bine de o lună din cauza unor accidentări..

Paraschiv şi Inkango au jucat ultima dată împreună în meciul de pe teren propriu cu Astra, din etapa a 12-a, atunci când au relizat faza golului victorios marcat în prelungiri, cu Bruce la finalizarea unei centrări a lui "Para". De altfel, acel meci a fost ultimul pentru Inkango, mijlocaşul francez al Oţelului suferind o ruptură musculară care l-a ţinut pe margine aproape şase săptămâni. Inkango a marcat patru goluri în campionat pentru Oţelul, la care se adaugă reuşita din meciul de Cupă cu Sportul.

„Suntem urmăriţi de ghinion, aproape după fiecare meci ne-am lovit de cel puţin câte o accidentare. În această săptămână au revenit la antrenamentele cu mingea Paraschiv şi Inkango. Cel mai probabil îi voi avea în lot la meciul cu CSMS Iaşi, dar nu ca titulari”, a declarat antrenorul Oţelului, Viorel Tănase.Paraschiv s-a accidentat la meciul din Cupa României câştigat de Oţelul cu CF Brăila (scor 3-0) şi a lipsit o lună. La ultimul joc de campionat cu „Para”  pe teren, decarul Oţelului a marcat unicul gol al roş-alb-albaştrilor, în egalul de la Cluj, 1-1 cu Universitatea.În plus, pe lângă revenirea celor doi, va putea fi folosit şi atacantul Marius Pena, care şi-a ispăşit cele două etape de suspendare după cartonaşul roşu încasat la meciul cu FC Vaslui.

Problemele continuă

Chiar dacă există premize ca Paraschiv şi Inkango să fie în lotul Oţelului la partida cu CSMS Iaşi, există în continuare probleme pentru antrenorul Viorel Tănase la nivelul lotului. Fundaşul central Milan Perendija va fi suspendat pentru cumulul de cartonaşe galbene, plus că vor lipsi în continuare alţi patru fotbalişti accidentaţi. Costin, Ilie şi Brăneţ nu vor reveni până la sfârşitul anului, iar Grahovac ar putea fi apt de joc abia la meciul din Giuleşti, contra Rapidului, de peste două etape.

„Avem în continuare probleme de lot, ne-ar fi prins bine să nu se joace acum cele trei etape din retur având în vedere situaţia actuală. Chiar şi-aşa sper să reuşim să strângem cât mai multe puncte, măcar şapte, pentru a ne distanţa serios de locurile retrogradabile”, a spus antrenorul Viorel Tănase.

Altfel, marcatorul primului gol al meciului de miercuri de la Piatra Neamţ, Cătălin Iorga, va fi prezent astăzi, de la ora 12.00, la magazinul oficial al Oţelului pentru o sesiune de autografe.

Citit 1611 ori Ultima modificare Vineri, 30 Noiembrie 2012 14:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.