Mâine, reunirea lotului: Vin la Galaţi să câştige Cupa României

Mâine, reunirea lotului: Vin la Galaţi să câştige Cupa României
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Astafei şi Zaharia, transferaţi la echipa roş-alb-albastră în această iarnă, vor un trofeu încă din primul lor sezon la Oţelul


Oţelul a fost cea mai activă echipă de până acum pe piaţa transferurilor din România, reuşind să aconteze deja patru jucători pe care se va baza începând cu cea de-a doua parte a sezonului  actual. Mijlocaşii de bandă Alexandru Zaharia şi Victoraş Astafei, mijlocaşul ofensiv Daud Gazale şi atacantul Robert Vancea sunt primele noutăţi care se vor prezenta la reunirea lotului de joi, 10 ianuarie.

Mijlocaşul transferat de la CS Severin, Alex Zaharia (22 de ani), a declarat că este nerăbdător să-şi cunoască noii colegi şi speră să-şi ajute echipa pentru a reveni în top.

„Mă bucur că am ajuns la Oţelul, o formaţie importantă. Sper să ajut echipa şi să nu îi dezamăgesc pe cei care m-au dorit acolo. Abia aştept să îmi cunosc noii colegi şi să ne apucăm de treabă", a spus Zaharia, care a evoluat în toate cele 19 partide pentru CS Severin în prima parte a campionatului, trecându-şi în cont două goluri, ambele marcate în meciul cu Pandurii Tg. Jiu.

La fel ca fostul jucător al Severinului şi Victoraş Astafei este nerăbdător să înceapă munca la Oţelul. Cunoscut şi pentru că joacă cu o cască de protecţie pe cap în urma unei accidentări grave în urmă cu mai bine de un an, fiind diagnosticat cu fractură craniană pe vremea când evolua la FCM Târgu Mureş, Astafei şi-a revenit complet şi a marcat de opt ori în prima parte a sezonului pentru Gaz Metan, echipă la care fusese împrumutat. „Trebuie să port casca tot timpul pentru că, dacă mă mai lovesc o data acolo, îmi poate fi chiar fatal. Nu este vorba de superstiţie, chiar e foarte incomodă casca. O port pentru că este necesar”, a spus Astafei.

Obiectiv clar: finala Cupei României!

Atât Astafei, cât şi Zaharia speră să prindă finala Cupei României în tricoul Oţelului încă din acest sezon, având în vedere că trupa gălăţeană este calificată în semifinalele competiţiei, acolo unde va întâlni Petrolul în dublă manşă (17 aprilie la Galaţi şi 22 mai la Ploieşti).

„Oţelul are o echipă foarte bună, am convingerea că echipa va termina campionatul în prima parte a clasamentului. Suntem şi-n semifinalele Cupei, aşa că sezonul se poate încheia bine pentru noi, cu un trofeu”, a spus Astafei.

Zaharia este şi mai optimist şi se gândeşte şi mai departe, la o eventuală participare a Oţelului în Liga Campionilor, aşa cum a mai făcut-o în urmă cu un sezon. „Sper să ajungem în finala Cupei României şi să urcăm cât mai sus în clasament. Sunt bucuros că am ales Oţelul şi sper să redevenim o forţă în Liga 1 şi, de ce nu, să ajungem din nou în Champions League”.

Dolha, următorul pe listă

În aşteptarea rezolvării problemelor de la vârful clubului, conducerea executivă a pregătit noi achiziţii, unul dintre jucătorii doriţi fiind portarul Emilian Dolha de la Gloria Bistriţa. "Este posibil să vină Dolha. Ne-am gîndit la el pentru  că a făcut un sezon foarte bun până acum la Bistriţa. Încă nu am ajuns la un acord, dar este în discuţii”, a precizat Narcis Răducan, directorul general al roş-alb-albaştrilor.

Citit 1892 ori Ultima modificare Marți, 08 Ianuarie 2013 16:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.