Suporterii reacţionează la haosul existent la Oţelul

Suporterii reacţionează la haosul existent la Oţelul
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Fanii echipei Oţelul au emis astăzi un comunicat, referitor la situaţia critică în care se află formaţia favorită, fără antrenor principal şi prinsă în mijlocul unui conflict de proporţii între patronul Dan Adamescu şi cel care l-a propus să preia clubul anul trecut, Marius Stan, fost director general al FC Oţelul, acum primar al Galaţiului.

Redăm integral conţinutul acestui comunicat, postat pe site-ul suporterilor, www.dunareabatrana.ro:

„Un club de fotbal nu poate exista fără suporterii săi şi cine nu înţelege asta înseamnă că degeaba a făcut sau face parte din acest fenomen. Din păcate, situaţia de acum a Oţelului, la care adăugăm secretomania ce bântuie tot ce înseamnă activitatea clubului ne obligă să luăm poziţie. Toţi cei care hotărăsc destinele FC Oţelul trebuie să înţeleagă că în acest fel nu se mai poate. Suporterii spun de astăzi STOP.

Spunem stop domnului Adamescu, finanţator al clubului Oţelul, în ceea ce priveşte modul cum alege să nu comunice niciodată cu suporterii roş-alb-albaştri. Încă din clipa preluării clubului nu a existat în niciun moment un contact direct între finanţatorul clubului şi fanii echipei. D-l Adamescu nu a explicat niciodată care e implicarea lui la acest club, lăsând loc la tot felul de interpretări. El e unul din principalii vinovaţi pentru tot ceea ce e rău acum la club şi va fi făcut răspunzător în continuare pentru tot ce se va întâmpla. Domnul Adamescu trebuie să îşi asume repercusiunile acţiunilor sale sfidătoare. Poate nu se pricepe la fotbal, dar îi transmitem că nu te poţi juca astfel cu vieţile a zeci de mii de suporteri care trăiesc şi respiră pentru această echipă.

Spunem stop domnului Marius Stan, actual primar al Galaţiului şi fost director general al clubului. Din păcate, într-un timp relativ scurt (din vara lui 2012 şi până acum), dumnealui si-a terminat tot capitalul de încredere câştigat în două mandate de succes în care s-a aflat în fruntea Oţelului. D-l Marius Stan trebuie să înţeleagă că ne-am săturat să fim consideraţi masă de manevră. Am mai spus-o şi o repetăm: ne-am săturat să se apeleze la noi doar când cineva crede că ne poate folosi ca argument într-o confruntare. I-am fost alături în conflictul direct cu fostul primar sau în cel cu Ionel Borş, nu se va mai întâmpla acum, în războiul cu Adamescu sau cel puţin nu în condiţiile acestea. Primarul Galaţiului trebuie să înţeleagă că, dacă va exista un protest organizat al suporterilor, trebuie să-şi asume faptul că va fi una din ţinte. Suporterii îl consideră la fel de vinovat pentru problemele de la club din acest moment. Nu suntem marionete în această tragicomedie. Ba mai mult, nu noi l-am adus cu surle şi trâmbiţe pe “investitorul real” Dan Adamescu la echipă. Lipsa de transparenţă de la acel moment se întoarce acum împotriva d-lui Stan, chiar dacă acum îl reneagă pe noul finanţator.

Spunem stop domnului Narcis Răducan, directorul general al clubului Oţelul. Conducerea executivă a acestei echipe trebuie să înţeleagă poziţia pe care o ocupă. Oţelul e unul din cele mai mari cluburi din România şi asta nu doar datorită performanţelor mai noi sau mai vechi, ci datorita zecilor de mii de suporteri a căror principală bucurie e această echipă. D-l Narcis Răducan trebuie să îşi ia poziţia în serios, să nu se mai ascundă după vorbe şi să apere interesele clubului. Poziţia din fruntea clubului îl obligă, iar dumnealui ar trebui să înţeleagă asta. Nu poţi fi preşedintele Oţelului şi să te scuzi că de fapt eşti prins la mijloc între cel ce te-a adus la club şi cel ce te plăteşte. Suporterii au nevoie de un preşedinte de club care să poată apăra culorile şi numele echipei! Ne-am săturat de comunicate insipide care de fapt nu spun nimic, ba mai mult ne-am săturat de interviuri în care se vorbeşte despre alte echipe.

Suporterii cer respect. Acest respect se traduce prin înţelegerea rolului primordial pe care fiecare îl joacă în viaţa echipei. Nu mai acceptăm secrete, nu mai acceptăm scuze de genul confidenţialitate, linişte la echipă sau diplomaţie. Nu mai acceptăm ca deciziile să se ia în spatele uşilor închise şi să fie mereu defavorabile clubului nostru iubit.

Precizăm că nu suntem de partea nimănui în acest război din interiorul clubului, suntem la fel de înverşunaţi pe cei care atentează la bunăstarea echipei noastre şi nu ne interesează decât de soarta FC Oţelul Galaţi! Rezolvaţi situaţia, nu îngropaţi Oţelul, sau pregătiţi-vă să suportaţi consecinţele.

SEMNAT: Miile de suporteri gălăţeni

Citit 2092 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Februarie 2013 13:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.