În centrul atenţiei: Iorga de la Oţelul, urmărit de Toulouse
Foto: FOTO: Sorin Pană

În centrul atenţiei: Iorga de la Oţelul, urmărit de Toulouse
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

Cătălin Iorga, mijlocaşul ofensiv al Oţelului, este unul dintre jucătorii urmăriţi de formaţia franceză Toulouse în vederea unui transfer din vară, conform celor declarate de Dinu Gheorghe, preşedintele Astrei, în direct la DigiSport.

„Toulouse a venit să-i urmărească pe Nistor de la Pandurii şi Iorga de la Galaţi, doi jucători buni ai campionatului nostru”, a spus Dinu Gheorghe.

FC Toulouse, un club titrat al Franţei, este pe locul 11 în prima ligă după 30 de etape disputate, la şapte puncte de locurile europene. De asemenea, pentru Iorga şi-a manifestat interesul şi Steaua Bucureşti la începutul săptămânii trecute.

În vârstă de 25 de ani, Iorga a marcat deja patru goluri pentru Oţelul în ediţia actuală de campionat şi este unul dintre cei mai în formă jucători la ora actuală din lotul lui Petre Grigoraş.

Conform siteului transfermarkt.de, Iorga este cotat la suma de 750.000 de euro.

 

Citit 1328 ori Ultima modificare Duminică, 31 Martie 2013 14:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.