Pariurile zilei: Dan Petrescu, în prim-plan

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ural – Dinamo Moscova 2 (cotă 1,75)

 

Echipa lui Dan Petrescu, Dinamo Moscova, nu-şi mai permite paşi greşiţi pentru că s-ar îndepărta serios de zona locurilor fruntaşe, iar la ce investiţii au fost vara asta cei de la Dinamo ţintesc primele trei locuri. Adversarul e la îndemâna oaspeţilor, FC Ural fiind o nou-promovată care poate spera cel mult la salvarea de la retrogradare. În ultimele trei partide Ural a scos un singur punct, pe teren propriu, cu un adversar direct în lupta pentru evitarea retrogradării, în timp ce trupa lui Dan Petrescu a dat uşoare semne de revenire după startul slab de sezon.

 

Znojmo – Sparta Praga 2 (cotă 1,45)

 

Sparta Praga poate profita de rezultatul de egalitate dintre Liberec şi Plzen, cele două contracandidate în lupta pentru titlu, şi să treacă pe primul loc cu un succes pe terenul celor de la Znojmo, ultima clasată în Cehia. Sparta Praga are o serie impresionantă de rezultate în acest start de sezon, cu şase victorii, majoritatea categorice, şi un singur egal, pe terenul campioanei en-titre, Viktoria Plzen. Znojmo, o nou promovată, n-a câştigat nici un meci până acum şi pare deja principala favorită la retrogradare.

 

Viitorul – FC Botoşani X2 (cotă 1,51)

 

Liderul surpriză al Ligii I, FC Botoşani, are toate şansele să spere că va pleca fără înfrângere din deplasarea cu Viitorul Constanţa. Cu multe modificări apărute de la meci la meci în formula de start în echipa lui Hagi, FC Botoşani poate profita de seria slabă de rezultate a adversarului, plus că Viitorul îşi dispută meciurile de pe teren propriu la Chiajna, deci practic e un meci pe teren neutru.

Citit 3219 ori Ultima modificare Duminică, 15 Septembrie 2013 14:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.