Pariurile zilei: Împotriva ultimelor clasate

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

NEC Nijmegen – Heerenveen 2, la egal pariul se rambursează (cotă 1,59)

 

Heerenveen are nevoie să prindă un loc în Europa după doi ani de pauză, astfel că pentru a-şi îndeplini obiectivul trebuie să câştige pe terenul ultimei clasate, NEC Nijmegen. Echipa gazdă n-a câştigat niciun joc în actuala ediţie de campionat, aşa că mizăm pe un succes al oaspeţilor. Totuşi, ne luăm măsuri de siguranţă, iar pentru o cotă micşorată la victorie ne primim banii înapoi în caz de egal. Până acum, în deplasare, Heerenveen n-a pierdut niciun meci, un argument în plus de a miza pe oaspeţi.

 

Creteil – CA Bastia 1 (cotă 1,70)

 

Tot împotriva ultimei clasate mizăm şi în meciul din liga a doua franceză, Creteil – CA Bastia. Oaspeţii sunt pe ultimul loc fără niciun succes după 11 etape, iar în deplasare au pierdut cinci din cele şase partide disputate până acum. Cu toate că nici în Creteil (locul 10) n-avem prea mare încredere, dacă nici cu ultimii nu câştigă, atunci nu mai poate fi vorba de pretenţii la ceva.

 

Tours – Laval 1 (cotă 1,75)

 

Rămânem în liga a doua din Franţa, acolo unde penultima clasată, Laval, are deplasare extrem de dificilă la Tours. Gazdele, pe locul 4, se luptă pentru promovare în acest sezon, după ce n-au pierdut niciun joc acasă până acum. De partea cealaltă, Laval a pierdut cinci din şase meciuri în deplasările din actualul sezon, având un singur punct scos pe terenul ultimei clasate.

Citit 2795 ori Ultima modificare Joi, 24 Octombrie 2013 16:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.