Pariurile zilei: Fără surprize

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Eintracht Frankfurt – Maccabi Tel-Aviv 1 (cotă 1,55)

 

De multe ori la serile de Europa League ne-am lovit de surprize, iar de această dată sperăm să fi evitat complet rezultatele neaşteptate, aşa cum am reuşit şi etapa trecută din EL, când au fost corecte toate ponturile oferite. Începem cu Eintracht Frankfurt – Maccabi Tel-Aviv, meci prin care nemţii pot să fie deja practic calificaţi dacă reuşesc un succes şi să rămână apoi concentraţi pe campionat, unde au nevoie de puncte. Valoarea gazdelor e net superioară, astfel că 1 solist e un pronostic chiar blând.

 

Genk – Rapid Viena 1 (cotă 1,85)

 

Cu şase puncte obţinute după primele două jocuri, Genk s-a distanţat în grupa de calificare, iar un succes contra ultimei clasate, Rapid Viena, ar cântări enorm de mult pentru gazde în eventualitatea câştigării grupei. Şi ca puncte, şi ca formă, Genk e peste Rapid Viena, iar cota de 1,85 e foarte atrăgătoare.

 

Dinamo Kiev – FC Thun 1 (cotă 1,45)

 

Cei de la Dinamo Kiev au investit foarte mult în transferuri de jucători importanţi înaintea acestui sezon, însă rezultatele au întârziat să apară până acum. Cu doar un punct obţinut în primele două etape, echipa ucraineană nu-şi mai permite niciun pas greşit în Europa League, mai ales că adversarul nu e deloc de speriat.

Citit 3254 ori Ultima modificare Miercuri, 23 Octombrie 2013 17:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.