Oţelul lui Lienen a fost învins de ghinion

Oţelul lui Lienen a fost învins de ghinion
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Gălăţenii au pierdut, scor 1-0, în deplasare cu ACS Poli, după ce au dominat jocul şi au nimerit de două ori bara


ACS POLI TIMIŞOARA – OŢELUL GALAŢI 1-0 (0-0)

Meci disputat în etapa a 13-a din Liga I, la Timişoara

Marcatori: Szekely (min. 90)

Cartonaşe galbene: Belu (min. 36), Bărbuţ (min. 39), Nanu (min. 55), Şeroni (min. 68), Kirev (min. 75), Nicola (min. 78)/ Milea (min. 33), Cooper (min. 47)

Cartonaş roşu: -

ACS POLI: Kirev – Petrovici, Şeroni, Scutaru, Nicola – Petre, Belu – Bărbuţ (Furtado min. 46), Nanu (Balaure min. 63), Popovici (Bălace min. 80) – Szekely. Antrenor: Aurel Şunda.

OŢELUL: Brăneţ – Milea, Mişelăricu, Sipovici, Popescu – Cooper, Giurgiu – Marquinhos, Băjenaru (Filip min. 74), Gavrilă (Iorga min. 74) – Henrique. Antrenor: Ewald Lienen.

Arbitri: Istvan Kovacs (Carei), asistat de Vasile Marinescu (Bucureşti) şi Gabriel Bârjac (Zalău).


 

Cu mari probleme de lot, în special în compartimentul defensiv, antrenorul german Ewald Lienen a debutat cu o înfrângere căzută în prelungiri, la Timişoara, cu ACS Poli.

Fără cei doi fundaşi dreapta de meserie, Cojoc şi Antunes, Lienen a improvizat cu Milea pe flancul drept al apărării. Neamţul de pe banca Oţelului a stat tot timpul la marginea terenului, timp în care le-a acordat în mod constant indicaţii elevilor săi şi a luat notiţe după fiecare fază.

Gălăţenii au început bine meciul şi au ţinut jocul sus, în jumătatea adversă, departe de propria poartă. Oţelul putea să deschidă scorul de pe urma a două cornere. Mai întâi, în minutul 13, Sipovici a trimis cu capul, din şase metri, direct în braţele lui Kirev, iar apoi, Gavrilă (min. 25) a şutat peste poartă de la marginea careului după o schemă colectivă. Cea mai mare ocazie a reprizei s-a consemnat în minutul 44, când bara transversală a timişorenilor a răsunat până la Galaţi, după ce a fost nimerită de şutul puternic al lui Marquinhos, în urma unei acţiuni personale a brazilianului. De partea cealaltă, singurele emoţii pentru Brăneţ au fost în minutul 38, când Szekely a şutat periculos din afara careului, goalkeeperul gălăţean respingând în corner.  

Ghinionul, factor decisiv

Gălăţenii puteau da lovitura în partea a doua, dar Henrique a nimerit bara cu un şut din interiorul careului (min. 63), Gavrilă a şutat în plasa laterală din poziţie favorabilă (min. 66), Cooper a prins o torpilă de la 25 de metri pe care Kirev a scos-o cu greu în corner (min. 67), în timp ce Iorga n-a putut profita de ieşirea hazardată a portarului advers (min. 74).

Finalul meciului i-a prins pe gălăţeni lipsiţi de vlagă şi fără a mai pune în pericol poarta adversă, deşi aveau în faţă un adversar care n-a pus nicio problemă la poarta lui Brăneţ în repriza secundă. Pe lângă ghinionul celor două bare, gălăţenii au fost răpuşi de un gol nemeritat al gazdelor în minutele de prelungiri. Mingea a ricoşat la Szekely după un şut în bară, iar atacantul timişorenilor a înscris cu poarta goală.

Oţelul rămâne cu 14 puncte după tot atâtea partide şi e prima clasată deasupra liniei de retrogradare. Următorul joc este programat vineri, 22 noiembrie, pe teren propriu, cu FC Vaslui. 

Citit 1564 ori Ultima modificare Luni, 11 Noiembrie 2013 21:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.