Handbalistele din Şendreni – campioane naţionale!

Handbalistele din Şendreni – campioane naţionale!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După ce au dominat de o manieră clară meciurile „zonei” de la Brăila, iată că handbalistele Şcolii Gimnaziale din Şendreni au repetat figura şi la turneul final.

Meciurile finale ale Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar au fost găzduite de sala sporturilor din Călăraşi. Timp de patru zile aici s-au întrecut câştigătoarele etapei de zonă, respectiv echipele reprezentând judeţele: Bistriţa, Dâmboviţa, Galaţi, Harghita, Mehedinţi, Neamţ şi Teleorman.

Reprezentantele Galaţiului – talentatele handbaliste din Şendreni - au bătut tot. Mai întâi s-au impus în grupă: 24-10 cu echipa judeţului Mehedinţi şi 15-12 cu Harghita. În semifinală, gălăţencele au dispus de Bistrţia, cu 15-13. De notat că bistriţencele au avut avantaj la pauză, de două goluri, iar în primul mitan – chiar de patru goluri!

În finală, fetele din Şendreni le-au întâlnit, din nou, pe colegele lor din Harghita. A fost un meci foarte interesant, în care reprezentantele noastre s-au comportat la înălţime. Ele s-au impus cu un scor clar, emoţiile fiind eliminate în totalitate. Scor final: Şendreni – Harghita 16-10.

Astfel, echipa din Şendreni a ajuns în fruntea ierarhiei naţionale, cucerind titlul de campioană şcolară. Este o splendidă performanţă, pentru care laureatele au fost recompensate cu o cupă, medalii şi diplome.

De asemenea, două dintre fete au primit premii speciale: Mihaela Ionescu – cea mai tehnică jucătoare, Elena Tăbuş – cel mai bun portar.

Iată şi numele performerelor, bine îndrumate de profesorii Manuel Ivan şi Iulia Ilie: portari, Elena Tăbuş şi Ana Maria Tofan – jucătoare de câmp Alina Răduţ, Mihaela Ionescu, Cristina Marcu, Cristina Manolache, Corina Trifan, Nicoleta Toderaşc, Geanina Marcu, Oana Dache, Elena Dache şi Maria Manole.

Manuel Ivan – care este şi directorul Şcolii din Şendreni – a ţinut să aducă unele mulţumiri celor care se fac părtaşi la acest splendid succes: Primăria Şendreni, Inspectoratul Şcolar, Direcţia pentru Sport, Arcelor Mittal şi Clubului Sportiv Şcolar Galaţi.

În fotografie – tinerele şi talentatele handbaliste din Şendreni, laureatele actualei ediţii a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar.

Citit 2214 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.