Rezultatele Coronei Braşov nu vor fi anulate
Foto: Foto Mediafax

Rezultatele Coronei Braşov nu vor fi anulate
Bogdan Iordache
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat că excluderea clubului Corona Braşov ca urmare a neachitării datoriei către gruparea Oţelul Larisa nu poate interveni decât după încheierea campionatului şi în consecinţă această măsură nu va influenţa rezultatele formaţiei ardelene şi clasamentul Ligii I.

"În ultimele zile s-a speculat posibilitatea ca echipa Corona 2010 Braşov să fie exclusă din campionat la data de 14.05.2014, măsura influenţând în mod direct clasamentul actual al Ligii I. Speculaţiile sunt nefondate, întrucât măsura excluderii echipei Corona 2010 Braşov din campionat nu poate surveni la data de 14.05.2014. La această dată, instanţa disciplinară va putea constata, în cel mai rău caz, că hotărârile irevocabile nu au fost executate pentru o perioadă de 45 de zile, fără a putea dispune excluderea echipei Corona 2010 Braşov din campionat, întrucât termenul regulamentar pentru o astfel de sancţiune nu este împlinit. Totodată, excluderea clubului din Braşov nu poate interveni decât după incheierea ediţiei actuale a Ligii I, fapt ce nu mai poate influenţa rezultatele înregistrate de Corona 2010 Braşov în returul campionatului şi, pe cale de consecinţă, clasamentul competiţiei", se arată în comunicatul LPF.

Citit 1285 ori Ultima modificare Vineri, 09 Mai 2014 17:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.