Atenţie la colţii „câinilor”!

Atenţie la colţii „câinilor”!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Gălăţenii au mai pierdut un loc în clasament şi simt tot mai aproape formaţiile care se bat la retrogradare * „Nu mă interesează dacă Dinamo va pierde titlul la Galaţi, vreau ca noi să ne salvăm”, a declarat luni tehnicianul Oţelului, Petre Grigoraş * Meciul se va juca astăzi, 5 mai, de la ora 16.00, preţul biletelor fiind de 10 lei (tribuna I) şi 7 lei (tribuna a II-a şi peluze) *

Jelev - o şansă în plus

Şi unii şi alţii au mari probleme cu accidentările şi suspendările. Tehnicianul „oţelarilor” şi-a găsit timp şi de glume, spunând că a completat lotul cu juniori de la formaţia a doua pentru a-i speria pe galonaţii adversari din Capitală.

„I-am adus pe Schwartz, pe Avram şi Tismănaru ca să avem şi noi un lot complet, să-i băgăm în sperieţi pe dinamovişti. În realitate, noi abia putem face un prim unsprezece”, a declarat Petre Grigoraş, care încă mai speră în recuperarea bulgarului Jivko Jelev.

„Îl ştiu puternic şi dacă duminică nici nu putea călca, astăzi (n.r. - ieri) a început să se mişte. Abia la ora jocului vom şti dacă ne putem baza pe el. Oricum, el a decis să rămână în lot şi măcar va sta pe banca de rezerve dacă nu va putea intra”, a adăugat antrenorul Oţelului.

„Nu-i plângem pe adversari”

Dinamo a venit la Galaţi fără Lobonţ, Dolha, Blay, Tamaş, Malick, Boştină, Pulhac, Diabate, Zicu şi Bratu, o întreagă legiune răpusă de cartonaşe şi leziuni musculare.

„Nu-i plângem pe dinamovişti, că n-avem timp să ne plângem pe noi. Ei au un lot destul de numeros şi se pot prezenta bine la Galaţi. OK, au probleme în apărare şi sper să speculăm acest lucru, dar aşteptăm şi publicul pentru a ne da aripi. Sper să scoatem măcar un punct”, apreciază Petre Grigoraş.

El zice că nu este pregătit să intre pe teren, aşa cum au anunţat în glumă Mircea Rednic şi Jean Vlădoiu - principalul şi secundul „câinilor roşii”. „Nu, mulţumesc! Eu prefer să stau pe bancă şi să-i văd pe ei pe gazon”, a replicat Grigoraş.

Avancronica partidei:

OŢELUL GALAŢI – DINAMO

Etapa a XXIX-a a Ligii I de fotbal;

Meciul va avea loc azi, de la ora 16.00 pe Stadionul „Oţelul” (GSP TV);

Bilete: tribuna I – 10 lei, tribuna a II-a şi peluze – 7 lei, Tribuna Zero – 50 lei, Tribuna Oficială – 100 lei;

Echipele probabile:

OŢELUL: Kolev – Râpă, Sârghi, Costin, Ilie – Elek, Bourceanu, Sălăgeanu, Ibeh – Tănasă, Pena. Antrenor: Petre Grigoraş;

DINAMO: Matache – Scarlatache, Moţi, L. Goian, Simao – Torje, N’Doye, Cristea, Mitea – Niculae, Dănciulescu. Antrenor: Mircea Rednic;

Arbitri: Victor Berbecaru (Rm. Vâlcea) – Aurel Oniţă (Constanţa) şi Sebastian Stoianof (Constanţa).

Explicaţie foto: Au şi „oţelarii” destui colţi, dar sunt „de lapte” (în imagine, juniorul Râpă) faţă de caninii formaţiei de pe primul loc al clasamentului

Citit 1387 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.