Oţelul a avut iar ARBITRAJ POTRIVNIC/ FILMUL DE GROAZĂ continuă
Foto: Momentul cheie al meciului, când arbitrul Colţescu a arătat punctul de la 11 metri.(Sursa foto: Facebook Academia Gheorghe Hagi)

Oţelul a avut iar ARBITRAJ POTRIVNIC/ FILMUL DE GROAZĂ continuă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Un penalti gratuit cumulat cu eliminarea lui Cucu la scorul de 0-0 a dus la o nouă înfrângere a Oţelului * „Am să bag de acum doar nouă jucători de câmp, oricum pornim în fiecare etapă cu un om în minus”, a răbufnit antrenorul Selymeş


Cei de la Oţelul şi-au dorit ca meciul cu Viitorul, disputat sâmbătă la Chiajna, să însemne un restart în campionat, însă, în locul rezultatului favorabil cu care să se scape de ultimul loc, a fost doar o continuare a filmului de groază ce rulează de mai multe etape. Din nou eliminare, a zecea în 11 runde, din nou deznodământ influenţat de o decizie eronată de arbitraj împotriva Oţelului! Până în minutul 32, când arbitrul Sebastian Colţescu a făcut cadou un penalti celor de la Viitorul, ambalat în cartonaş roşu, jocul fusese echilibrat, cu câte o mare ocazie de gol de fiecare parte. De la 1-0 şi cu Stelian Cucu eliminat, Oţelul n-a mai contat şi s-a terminat 3-0.

Tibor Selymeş, antrenorul Oţelului, a acuzat vehement arbitrajul, subliniind că este a treia partidă consecutivă în care a avut parte de un jucător eliminat fără motiv. „Este al treilea cartonaş roşu gratuit acordat împotriva noastră în ultimele trei etape. Am să bag doar nouă jucători de câmp de acum înainte, că oricum noi pornim în fiecare etapă cu un om în minus. Am început bine, am ţinut Viitorul departe de poartă, dar a venit acea fază de la care s-a schimbat totul. Am primit roşu şi penalti la o fază în care nu a fost nimic neregulamentar”, a declarat Tibor Selymes.

Zaharia, din nou acccidentare gravă

Tehnicianul echipei gălăţeane a subliniat că arbitrul Colţescu a fluierat doar într-o singură direcţie, argumentând cu faza în care s-a accidentat Zaharia. „A fost un fault din spate la Zaharia, am înţeles că are ruptură de ligamente, iar noi nu am primit nici măcar fault la faza respectivă”, a adăugat Selymes.

Intrat în minutul 63 al partidei, Alexandru Zaharia a părăsit terenul de joc după doar 12 minute, în urma unei intrări dure a lui Cristi Manea, şi este suspect de ruptură de ligamente. Diagnosticul preliminar este entorsă de genunchi, ghinonistul mijlocaş de la Oţelul urmând să afle astăzi exact despre ce este vorba, după o investigaţia prin RMN. Zaharia este la a doua accidentare gravă de când a venit la Oţelul, în ianuarie 2012. În primul stagiu de pregătire cu echipa gălăţeană, în Spania, a suferit o leziune a ligamentelor şi a meniscului exterior, ceea ce a însemnat un an întreg de stat pe tuşă.

Viitorul - Oţelul 3-0 (2-0)

Meci disputat sâmbătă, la Chiajna, în etapa a 11-a din Liga I

Au marcat: Mitrea 33’ (penalti) şi Bonilla 45’+1, 70’.

FC Viitorul: Buzbuchi - Manea, Mamele, Ţîru, Mitrea - Andelkovici (Şeroni '69), Daminuţă (Nikolov '51), Mitriţă, Fl. Tănase (Neacşa '55), Benzar - Bonilla. Manager tehnic: Gheorghe Hagi.

Oţelul Galaţi: Hotoboc - Karlik, Miron, Sipovici, Popescu - Brigido (Grădinaru '54), Cucu, Cojoc (Murgoci '46), Cernat, Popa - Jula (Zaharia '63). Antrenor: Tibor Selymes.

Cartonaşe galbene: Cucu '19, '32, Cojoc '24, Jula '32, Brigido '51, Murgoci '58 / Benzar '16, Ţîru '27, Fl. Tănase '43, Daminuţă '48, Nikolov '68, Neacşa '81

Cartonaş roşu: Cucu '32

Arbitri: Sebastian Colţescu (central) - Mircea Grigoriu, Bogdan Velicu (asistenţi) - Iulian Călin (rezervă)

Citit 1534 ori Ultima modificare Duminică, 19 Octombrie 2014 17:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.