UPDATE Oţelul Galaţi va face recurs la sancţiunea dictată de Comisia de Disciplină a FRF

UPDATE Oţelul Galaţi va face recurs la sancţiunea dictată de Comisia de Disciplină a FRF
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Clubul Oţelul Galaţi va face recurs la decizia Comisiei de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal prin care terenul propriu i-a fost suspendat pentru o etapă, a declarat, vineri, directorul general Marius Stan, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Avem terenul suspendat în primul joc de pe teren propriu din cauza aşa-ziselor incidente petrecute la meciul de Supercupă de la Piatra Neamţ. Domnul observator Paul Costaş a consemnat în raportul de joc faptul că au fost fumigene şi bătaie între suporteri, însă a făcut o încadrare complet aiurea, considerându-ne pe noi, în mod eronat, ca fiind organizatorii jocului, noi neavând această calitate. Posesorii de fumigene trebuiau depistaţi de firma de pază angajată de Federaţia Romană de Fotbal, acest lucru nu s-a întâmplat şi, mai mult, nici nu au fost nici identificaţi", a afirmat Stan.

Directorul general a adăugat că a făcut un raport la FRF prin care cere să se ia măsuri împotriva observatorului Paul Costaş, deoarece acesta nu cunoaşte regulamentele în vigoare.

"Jandarmeria a făcut un raport referitor la evenimentul care se putea produce, suporterii noştri au plecat spre un nucleu al galeriei steliste, dar imediat au fost opriţi de forţele de ordine, nici măcar nu au ajuns la gardul despărţitor. În concluzie, evenimentele enunţate de domnul observator nu există, motiv pentru care am făcut recurs. Ne-au încadrat greşit, faptele practic nu există. Mai mult, am făcut şi un raport şi am cerut să se ia măsuri aspre asupra observatorului care nu ştie regulamentele şi care ne provoacă pagube de peste 1 miliard de lei vechi. Încă un abuz în judecarea acestei speţe, nici măcar nu am fost chemaţi, Comisia de Disciplină era obligată să ne citeze pentru a ne putea pregăti apărarea", a precizat Marius Stan.

Cluburile Oţelul Galaţi şi Steaua au fost sancţionate fiecare cu interzicerea organizării unui joc pe terenul propriu de către Comisia de Disciplină a FRF, în urma incidentelor de la Supercupa României - Timişoreana, informează site-ul oficial al federaţiei.

Totodată Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a decis sancţionarea celor două grupări cu o penalitate sportivă de 20.000 lei, în urma incidentelor provocate de fani.

Campioana Oţelul Galaţi a câştigat Supercupa României, pentru prima oară în istorie, după ce a învins, duminică, la Piatra Neamţ, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Steaua, deţinătoarea Cupei.

Citit 1429 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.