Naţionala feminină de baschet se pregăteşte la Galaţi pentru Campionatul European

Naţionala feminină de baschet se pregăteşte la Galaţi pentru Campionatul European
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Naţionala feminină de baschet a României  s-a reunit, marţi, la Galaţi, la primul antrenament din cea de-a doua parte a pregătirilor pentru Campionatul European, care se va desfăşura în coorganizarea României şi Ungariei, în perioada 11-28 iunie.

În acest stagiu de la Galaţi se va face trecerea de la antrenamentele axate mai mult pe partea fizică din cantonamentul montan de la Cheile Grădiştei la pregătirea tehnico-tactică. Selecţionerul echipei României, gălăţeanul Florin Nini, a spus că programul este foarte intens, cu mai puţin de o lună înaintea importantei competiţii continentale. „Timpul de pregătire la naţională este scurt, astfel că antrenamentele sunt mai intense. Vom pune accent pe pregătirea tactică, pe omogenizarea relaţiilor de joc, chiar dacă starea de oboseală va fi mai accentuată, cauzată de pregătirile anterioare, însă face parte din munca noastră, din eforturile pe care trebuie să le facem pentru obţinerea performanţei”, a declarat Florin Nini.

La sfârşitul acestei săptămânii echipa naţională va disputa la Galaţi şi două partide amicale, în compania reprezentativei Republicii Moldova. Meciurile vor avea loc sâmbătă, ora 18.00, şi duminică, ora 16.00, la Sala Sporturilor. "Am planificat întâlnirea cu naţionala Moldovei, o echipă aflată sub cota noastră, un adversar accesibil, pentru a exersa conţinutul tactic al acestui stagiu. Urmează apoi un turneu mai puternic, la Bucureşti, în compania Italiei şi Senegalului, apoi plecarea în Belarus, acolo unde vom întâlni adversare puternice. Programul meciurilor de pregătire este gândit să aibă loc progresiv şi să întâlnim, treptat, echipe din ce în ce mai puternice", a mai spus Florin Nini.

La revenirea din Belarus, echipa naţională îşi va continua pregătirile la Timişoara, unde va susţine partidele din cadrul Campionatului European, împotriva puternicelor selecţionate ale Franţei, Cehiei, Ucrainei şi Muntenegrului.

Florin Nini le-a convocat pe: Annemarie Părău  (căpitanul echipei), Anca Stoenescu, Claudia Pop, Andreea Olah Orosz, Sonia Ursu Kim, Anca Şipoş, Adina Stoiedin, Eliszabeth Pavel, Florina Paşcalău, Gabriela  Irimia, Cristiana Cuţaş, gălăţeanca Alina Crăciun (ICIM Arad) şi două jucătoare care în sezonul 2014-2015 au evoluat la Phoenix Galaţi, Gabriela Cursaru şi Romina Filip. Mai sunt aşteptate la lot Cristina Bigică, care îşi dă acum examenele de absolvire la Marquette University, şi Gabriela Mărginean, care evoluează în faza finală a play-off-ului Turciei.

Citit 878 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Mai 2015 15:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.