Jucătorii români de tenis Luca Tatomir şi Alexandru Carpen au câştigat, vineri, proba de dublu a turneului de categorie Futures de la Galaţi, dotată cu premii totale de 10.000 de dolari.
Perechea Tatomir/Carpen a învins dublul Luca Margaroli/Tristan-Samuel Weissborn (Elveţia/Austria), scor 7-5, 6-3. În proba de simplu, principalul favorit, belarusul Maxim Dubarenco (locul 360 ATP) a fost învins de Dmitry Popko (Kazahstan, locul 600 ATP), scor 7-5, 6-2 în semifinale. Celălalt finalist este Aleksandar Lazov (Bulgaria, locul 382 ATP), care l-a învins, ieri, pe italianul Francesco Vilardo (972), scor 6-1, 6-1 în cea de-a doua semifinală a turneului.
Finala probei de simplu va avea loc sâmbătă, în jurul orei 12,30, pe terenul central al bazei sportive Viva Tenis Club (Bariera Traian). Intrarea spectatorilor este liberă.
Victorie românească la proba de dublu a turneului de tenis de la Galați Scris de Sonia Baciu

Mai multe din această categorie: