Patricia Ţig a pierdut finala WTA de la Baku

Patricia Ţig a pierdut finala WTA de la Baku
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Gălăţeanca Patricia Maria Ţig a fost învinsă de rusoaica Margarita Gasparian, locul 112 WTA, cu 6-3, 5-7, 6-0, duminică, 2 august, în finala turneului WTA de la Baku (Azerbaidjan), dotat cu premii totale de 250.000 dolari. Cele două s-au mai întâlnit în ianuarie 2015, în optimile de finală ale turneului ITF de la Andrezieux-Bouthenon (Franţa), când învingătoare a fost tot sportiva rusă, scor 6-2, 7-5. 

Pentru finală, Ţig şi-a asigurat 198 de puncte şi un premiu de 21.400 de dolari şi clasarea, începând de luni, 3 august, pe locul 115 WTA. 

Oboseala acumulată pe parcursul turneului şi-a spus cuvântul, Patricia având procentaje mai mici faţă de semifinală sau "sferturi". 

Ţig, locul 154 în ierarhia mondială, venită din calificări, a reuşit performanţa carierei sale, aceea de a ajunge până în finala turneului de categorie "Internaţional" WTA. Pentru Patricia, turneul de la Baku a fost doar al treilea turneu WTA din carieră în care s-a înscris în calificări şi primul în care a trecut de acestea şi a ajuns pe tabloul principal. Precedentele au fost BRD Bucureşti Open (2014), unde a pierdut în primul tur, şi Antwerp (februarie, anul acesta), unde a câştigat în primul tur şi s-a oprit în cel secund.

Citit 1045 ori Ultima modificare Duminică, 02 August 2015 13:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.