Poliţiştii gălăţeni joacă la Campionatul Mondial de futsal

Poliţiştii gălăţeni joacă la Campionatul Mondial de futsal
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Începând de luni şi până pe 16 octombrie, în localitatea olandeză Merveld, se dispută meciurile ediţiei a 33-a a Campionatului Mondial al poliţiştilor la futsal. Este o competiţie amplă, cu participarea a 201 echipe din 41 de ţări, între care şi România. Din ţara noastră participă trei echipe: cea a Galaţiului, reprezentată de Clubul Danubius din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, CS Tisa Timişoara şi MAI – Corpul Naţional al Poliţiştilor (o selecţionată naţională).

Echipa gălăţeană va fi prezentă pentru a treia oară la această competiţie, cea mai bună clasare de până acum fiind reuşită în 2010, tot în Olanda: locul III la categoria +35 de ani, fiind totodată şi cea mai bună clasare a unei echipe româneşti. Anul acesta Danubius se înscrie la categoria +40 de ani. În competiţie vor mai fi echipe la categoriile 20 de ani, + 35 de ani şi fotbal feminin.

Între cele 201 de echipe participante sunt formaţii de pe toate continentele: Algeria, Iordania, SUA, Brazilia, Anglia, Franţa, Croaţia, Rusia sau România.

Echipa Galaţiului a fost repartizată în Grupa B, alături de formaţii din: Anglia, Rusia, Polonia, Germania, Italia, Portugalia şi Kazahstan. În faza grupelor vor avea loc partide fulger, de o repriză pe durata a 12 minute. Primele patru echipe se califică în faza a doua, în care se va juca tot o repriză, dar de 20 de minute.

Lotul poliţiştilor gălăţeni condus de George Căpătan, cuprinde următorii jucători: Hodorogea – Sandu, Şerban, Bartel, Pitariu, Băjan, Căpătan, Ropotan, Nicuşor Ilie şi Oprea.

Citit 2086 ori Ultima modificare Luni, 12 Octombrie 2015 17:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.