Baschetbalistele de la Phoenix au pierdut duelul cu echipa campioană a României

Baschetbalistele de la Phoenix au pierdut duelul cu echipa campioană a României
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

 Echipa de baschet feminin Phoenix a pierdut, scor 61-67 (25-32), meciul susținut sâmbătă, pe teren propriu, în fața echipei CSM Târgoviște, campioana en-titre, în cadrul etapei a șaptea din Liga Națională. Meciul a început cu 30 de minute întârziere, la cererea celor de la Târvoviște, care au aflat când erau în drum spre Galați de decizia Guvernului României cu privire la declararea doliului național timp de trei zile în urma tragediei dintr-un club bucureştean, un incendiu soldat cu 27 de morţi. Conform legii, declararea doliului naţional înseamnă, printre altele, şi amânarea tuturor competiţiilor sportive ce erau programate în cele trei zile de doliu. Cu toate acestea, Gabriela Szabo, ministrul Tineretului și Sportului și-a exprimat solidaritatea cu victimele incendiului și a menționat că meciurile programate în acest weekend se vor disputa conform programărilor, astfel că cei de la CSM, după ce facuseră cale-ntoarsă spre Târgoviște s-au văzut nevoiți să își continue drumul spre Galați. 

Partida a fost una cu multe greșeli personale, ratări și lipsă de concentrare. Phoenix a fost condusă încă din primele minute ale jocului, cu 7 puncte (13-6), cea mai mare diferență fiind la începutul sfertului secund, scor 29-13, dar gălățencele au reușit o revenire frumoasă, apropiindu-se la doar 7 puncte la pauză. Echipa din Târgoviște a revenit în joc și s-a distanțat la 10 puncte (44-34), Phoenix a arătat maturitate în decizii și a egalat la începutul sfertului al patrulea, Walter marcând pentru 48-48. Phoenix a preluat conducerea prin aruncarea de trei puncte a Andreei Crețu și s-a desprins chiar la cinci puncte de echipa campioană, 55-50. Gălățencele au fost egalate la 57, iar eliminarea a trei dintre cele mai importante jucătoare de la Phoenix a făcut ca finalul să aparțină echipei CSM Târgoviște.

Antrenorul Eugenio Rodrigues consideră că arbitrajul a fost prea permisiv în ceea ce privește acordarea faulturilor, de ambele părți, dar totodată admite că nu acesta a fost motivul înfrângerii din această seară. ”Nu ne-am concentrat pe meci, adversarele ne-au condus cu 16 puncte, iar când pățești asta cu o echipă ca Târgoviște este greu să revii. Asta a însemnat să muncit mult ca să recuperăm diferența din primul sfert. Am plătit cu faulturi, cu efort suplimentar. Când am reușit să conducem eram la turație maximă. Târgoviște are mai multă experiență decât noi, noi suntem o echipă mult mai tânără decât a lor. Nu vreau să fac referire la arbitraj, dar când acumulezi 29 de faulturi, respectiv 27 la adversari, cred totuși că deciziile au fost mult prea permisive pentru un meci de baschet. Nu am pierdut din cauza arbitajului, ci pentru că în ultimele minute am luat deciziile nepotrivite. Acum nu trebuie să ne lăsăm doborâți, ci să ne pregătim pentru următorul meci, de la Brașov”, a spus Rodrigues. ”Toată situația din această dimineață (n.r. - declararea doliului național și revenirea asupra deciziei în ce privea activitățile sportive) ne-a bulversat destul de mult, dar nu trebuie să gasim o scuză în asta”, a mai spus Rodrigues.

Pentru Phoenix au evoluat: Chrisstasia Walter (19 puncte, 2 recuperări, 4 pase decisive), MyNeshia McKenzie (15-8-3), Cassie Rochel (9-3-0), Andreea Crețu (7-3-1), Romina Filip (5-4-3), Amanda Frost (4-6-2), Hanna Demeter (2-4-1) și Gabriela Necula (0-2-0).

 

 

 

 

 

În clasamentul la zi, Phoenix a coborât două locuri, până pe poziția a opta, cu 9 puncte la egalitate cu echipele aflate pe locurile 5-9. 

Phoenix va juca următorul meci, miercuri, în deplasare, la Brașov.  

  

Citit 867 ori Ultima modificare Duminică, 01 Noiembrie 2015 13:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.