UPDATE / MTS anunță că toate competiţiile sportive se vor disputa conform programărilor, cu mici modificări de ora

UPDATE / MTS anunță că toate competiţiile sportive se vor disputa conform programărilor, cu mici modificări de ora
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

UPDATE, ora 14.30: Echipa feminină de baschet Phoenix va juca în această seară, de la ora 20,00, în meciul contând pentru etapa a șaptea din Liga Națională (LNBF), cu formația CSM Târgoviște. Modificarea orei de începere a jocului a fost solicitată de conducerea CSM Târgoviște, deoarece ”au primit informația că nu se va juca când erau în drum spre Galați, au făcut cale-ntoarsă spre Târgoviște, apoi când s-a revenit asupra deciziei de a se juca, nu puteau să se prezinte direct în meci”, conform lui Alex Stanciu, managerul echipei Phoenix. ”Jucătorii echipelor din LNBF și LNBM vor purta doliu la piept în timpul jocurilor din acest week-end. Înaintea și în timpul meciurilor nu va fi difuzată muzică, iar momentele de spectacol ale majoretelor vor fi anulate”, este prezentat în comunicatul Federației Române de baschet.    

Guvernul Românei a declarat doliu național timp de trei zile în urma tragediei dintr-un club bucureştean, un incendiu soldat cu 27 de morţi. Conform legii, declararea doliului naţional înseamnă, printre altele, şi amânarea tuturor competiţiilor sportive ce erau programate în cele trei zile de doliu. Cu toate acestea, Gabriela Szabo, ministrul Tineretului și Sportului și-a exprimat solidaritate cu victimele incendiului și a menționat că meciurile programate în acest weekend se vor disputa conform programărilor. "Se va intra cu banderolă neagră şi se va ţine un moment de reculegere. Sunt foarte multe evenimente sportive şi nu avem cum să le oprim în acest moment. Suntem solidari cu victimele, vom ţine un moment de reculegere şi o să punem banderole negre la toate sporturile!", a spus Gabriela Szabo, ministrul Tineretului şi Sportului.

Echipa de baschet masculin Phoenix își continuă drumul spre Mediaș, unde va jucă duminică, în Liga Națională. ”Acum suntem în drum spre Mediaș, după ce am fost anunțați că nu se mai joacă nimic în cele trei zile și am facut cale întoarsă spre Galați”, a spus Florin Nini, managerul clubui Phoenix și totodată antrenorul formației masculine.  


 

UPDATE, ora 13.45: Guvernul României a declarat doliu național timp de trei zile în urma tragediei dintr-un club bucureştean, un incendiu soldat cu 27 de morţi. Conform legii, declararea doliului naţional înseamnă, printre altele, şi amânarea tuturor competiţiilor sportive ce erau programate în cele trei zile de doliu. Echipa de baschet masculin a clubului Phoenix a primit vestea când se afla pe drum către Mediaş, pentru meciul din deplasare cu Gaz Metan, care ar fi trebuit să se dispute duminică, în Liga Naţională. "Suntem la Oituz şi acum o să ne întoarcem spre casă, am fost anunţat telefonic de cei din federaţie că toate meciurile se amână, deci şi cel care urma să se joace în această seară la Galaţi în Liga Naţională feminină, între echipa noastră şi CSM Târgovişte", a declarat Florin Nini, managerul clubului Phoenix şi totodată antrenorul formaţiei masculine.


 

Publicul gălăţean iubitor de baschet va putea asista, sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 19,30, la Sala Sporturilor "Dunărea", la un meci extrem de interesant, în care fetele de la Phoenix se vor confrunta cu echipa CSM Târgovişte, deţinătoarea titlului de campioană, într-un meci contând pentru Liga Naţională (LNBF), etapa a şaptea.

Echipa gălăţeană va încerca să furnizeze o nouă surpriză de proporţii, după ce, recent, a învins acasă medaliata cu bronz din sezonul trecut, Univ. Goldiș ICIM Arad. Cele două echipe s-au confruntat în două “duble” amicale, în presezon, iar fiecare dintre ele a câştigat meciurile disputate pe teren propriu.

Antrenorul fetelor de la Phoenix, Eugenio Rodrigues, spune că se aşteaptă să fie un meci total diferit de cele din presezon. "Meciul de astăzi va fi unul foarte dificil, deoarece gruparea din Târgovişte este campioană naţională şi, chiar dacă nu mai are lotul de anul trecut, formează o echipă puternică, cu mai multe jucătoare străine decât noi, dar şi cu românce mai experimentate. În presezon, fiecare am reuşit câte două victorii, dar este greu să facem o comparaţie între acele meciuri şi cel de astăzi. Cu toate astea, este un joc pe care îl putem câştiga. Tot ce ne trebuie este să prindem o zi bună, să ne putem face jocul”, a spus Rodrigues.

Phoenix abordează acest meci de pe locul al şaselea al clasamentului, cu 8 puncte (3 victorii şi 2 înfrângeri), la egalitate de puncte cu alte trei echipe, aflate pe locurile 4-7, în timp ce formaţia CSM Târgovişte are 7 puncte (2 victorii şi 3 înfrângeri) şi se află pe locul opt.

Foto Sonia Baciu

Citit 1279 ori Ultima modificare Sâmbătă, 31 Octombrie 2015 18:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.