* DVA - echipă cu profunde rezonanţe… *
În 1922 s-a înfiinţat D.V.A. - iniţialele unei echipe care va câştiga enorm în popularitate. D.V.A. - Dacia Vasile Alecsandri - a luat fiinţă prin fuziunea grupărilor Şoimii Dacia şi LVA.
Este echipa care timp de două decenii a fost considerată una dintre cele mai puternice grupări din sudul Moldovei şi estul Munteniei, Alături de DVA au mai apărut Macabi, Aviaţia, Şcoala Comercială, Sportul, Baza Navală sau Sporting.
Au început să se înfiripe diferite competiţii şi campionate (cu durată). Ceva mai târziu aveau să se desfăşoare campionate în toată regula, la nivel de oraşe şi districte. Au fost angrenaţi în competiţii tot mai mulţi tineri - în echipe de seniori, juniori, rezerve şi pitici.
Dar nici apariţia unor noi echipe nu s-a oprit! Burghezia greacă nu avea cum să stea pe margine şi şi-a înfiinţat echipa Ermis, apoi au apărut Acropolis şi Foresta.
În 1926 a avut loc primul campionat districtual. S-au întrecut 10 formaţii din Galaţi (între care şi două echipe de cartier - Şoimii şi Gloria), două din Reni - Macabi şi Dunărea - şi o selecţionată a oraşului Tulcea.
Competiţia s-a constituit într-un succes şi a fost adjudecată de… DVA. În faza următoare această grupare a învins Concordia Iaşi, cu un categoric 6-1 şi şi-a dobândit dreptul de a lua parte la un turneu final pentru desemnarea campioanei naţionale!
Au luat parte 10 echipe, printre care celebrele Chinezul Timişoara, Unirea Tricolor Bucureşti, Colţea Braşov sau AMEFA din Arad. Lipsa experienţei meciurilor tari nu s-a constituit într-un aliat, DVA-ul pierzând cu1-7 în faţa echipei braşovene.
Un an mai târziu, la turneul final (ediţia 1927-1928) au participat 12 echipe, cu o cuprindere teritorială mult mai amplă. Au apărut echipe noi, precum Dragoş Vodă Cernăuţi, Mihai Viteazul Chişinău, Generala Craiova. Din păcate DVA - deşi acumulase ceva experienţă - a cedat în faţa Olimpiei Bucurşeti la scorul de 2-4.
La turneul final al sezonului următor DVA-ul a fost din nou prezentă, alături de echipe din Timişoara, Şomii Sibiu, România Cluj, Şomii Sibiu. Gălăţenii au depăşit toate aşteptările, întrecând Victoria Iaşi cu 7-1, într-o partidă preliminară.
Pentru că ne aflam în perioada în care erau la modă echipele militare, căpitanul Slătineanu - stabilit în oraşul nostru - transferă la Galaţi echipa braşoveană Fulgerul - alcătuită din jucători consacraţi. Din cauza unor dificultăţi financiare însă, Fulgerul a avut o viaţă scurtă…
- va urma -