BASCHET/ Phoenix are adversar accesibil în Cupa României

BASCHET/ Phoenix are adversar accesibil în Cupa României
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

La Federaţia Română de Baschet (FRB) a avut loc, marţi, 17 noiembrie, tragerea la sorţi pentru sferturile de finală din „Cupa României”, sezonul 2015-2016 la feminin, în urma căreia Phoenix va juca împotriva formaţiei CSBT Alexandria. Întâlnirile se vor disputa pe 2 decembrie (turul la Alexandria) şi 9 decembrie (returul, la Galaţi).

Phoenix a ajuns în această fază din postura de echipă norocoasă la tragerea la sorţi a primului tur, când a fost singura calificată direct datorită numărului impar de echipe înscrise în competiţie, 11. 

CSBT Alexandria s-a calificat din postura de cea mai norocoasă pierzătoare, după dubla pierdută în faţa echipei CSU Alba Iulia la o diferenţă de scor mai mică ca a altor trei formaţii învinse. 

În acest sezon, Phoenix şi echipa din Alexandria s-au întâlnit în turul Ligii Naţionale, formaţia gălăţeană câştigând pe teren propriu cu scorul 73-69. Florin Nini, managerul clubului Phoenix declară că are încredere în echipa sa și este nevoie de ambiție pentru calificarea în faza următoare a competiției. ”Este o tragere echilibrată. Trebuie să fim foarte concentraţi şi ambiţioşi dacă ne dorim o calificare. Meciul cu Alexandria este unul deschis oricărui rezultat, dar am încredere în fete şi în dorinţa lor de a reuşi un rezultat pozitiv”, a spus Nini. 

Celelalte meciuri din sferturile de finală ale „Cupei României” sunt: CSM Târgovişte - Sepsi Sf. Gheorghe, Universitatea Cluj - CSU Alba Iulia şi Univ Goldiş ICIM Arad - Olimpia CSU Braşov. Învingătoarele vor juca apoi în Final Four, turneu care este programat pentru perioada 5-6 februarie 2016.

Foto Sonia Baciu

Citit 983 ori Ultima modificare Marți, 17 Noiembrie 2015 19:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.