Oţelul îşi ia preparator turc

Oţelul îşi ia preparator turc
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Munteanu vine la cârma formaţiei gălăţene cu o nouă echipă tehnică, preparatorul fizic de origine turcă Yuksel Yesilova luându-i locul lui Ionel Tămăşanu * Mai trebuie stabiliţi antrenorul secund şi cel cu portarii, dar este posibil ca de „goalkeeperi” să se ocupe Relu Călugăru * Dorinel a fost prezentat aseară în cantonamentul echipei *

„Profesorul”, la echipa-satelit şi la Centru

Petre Grigoraş, Marian Dinu, Dan Moţei. Ei sunt primii membri ai echipei tehnice de la Oţelul care şi-au făcut bagajele pentru a încerca şi alte provocări. Tustrei vor antrena formaţia Poli Iaşi.

Ieri, 2 iulie, şi preparatorul fizic Ionel Tămăşanu s-a despărţit de Gabriel Paraschiv şi compania, dar „Profesorul”, cum îi spune toată lumea în clubul dunărean, nu va părăsi corabia. El va fi responsabil de pregătirea echipei-satelit şi va colabora şi cu Centrul de Copii şi Juniori.

În locul lui Tămăşanu va fi adus turcul Yuksel Yesilova, care a mai lucrat la Poli AEK Timişoara, Universitatea Cluj, FC Braşov, Sportul Studenţesc şi Steaua Bucureşti. „Yuksel a mai colaborat cu Dorinel, este apreciat de către noul nostru antrenor”, a afirmat Marius Stan, directorul general al grupării dunărene.

Controversat, dar profesionist

Despre Yesilova, care a fost în conflict deschis cu patronul Stelei, Gigi Becali, presa centrală a scris că şi-ar fi arogat atribuţii de impresar în perioada petrecută în Ghencea. De asemenea, noul preparator fizic al Oţelului a fost arătat cu degetul de un fost jucător al lui FC Braşov, la care acesta s-ar fi împrumutat fără a returna suma primită. Tot media naţională a recunoscut meritele turcului, considerat un profesionist desăvârşit în momentul în care se află pe teren.

„Folclorul fotbalistic este foarte bogat, aşa că nu ţinem cont de orice speculaţie. Îmi doresc foarte mult disciplină în vestiar, muncă multă şi vor veni şi rezultatele”, a adăugat conducătorul Oţelului. 

„Să fie într-un ceas bun!”

Dorinel Munteanu a ajuns joi după-amiază în cantonamentul de la Poiana Braşov al „oţelarilor”. Noul „principal” al gălăţenilor a venit cu maşina tocmai din Germania, iar înainte de a conduce primul antrenament, a fost prezentat echipei de către Marius Stan.

„Sper să fie într-un ceas bun”, a spus Munteanu după ce le-a vorbit jucătorilor despre sezonul competiţional care-i aşteaptă. El va conduce pregătirea până pe 9 iulie, zi în care delegaţia clubului local de Liga I va reveni acasă.

Cu o zi înainte de finalul stagiului montan, Oţelul ar putea juca primul meci amical al verii, cu FC Braşov.

În fotografie - Yuksel Yesilova, noul preparator fizic al Oţelului

Foto: Prosport

Citit 1386 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.