Oţelul lui DURinel

Oţelul lui DURinel
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Regimul cazon impus de noul tehnician al Oţelului, Dorinel Munteanu, se compensează, însă, cu atmosfera plăcută pe care fostul internaţional o degajă prin felul său de a fi * „E cu caterinca pe el”, susţine unul dintre jucătorii gălăţeni *

O zi de cantonament cu Dorinel

·    6.30 – deşteptarea;

·    7.00 – primul antrenament al zilei;

·    8.00 – micul dejun;

·    11.00 – al doilea antrenament;

·    13.30 – masa de prânz;

·    15.00 – program de odihnă;

·    18.30 – al treilea antrenament;

·    20.30 – cina;

·    22.00 – stingerea.

Înviorarea, surpriza lui Munti

Noul antrenor al Oţelului s-a pus cu milităria pe formaţia roş-alb-albastră! Ajuns joi seară în cantonamentul din Poiana Braşov, Dorinel Munteanu a schimbat brusc programul stabilit până atunci de interimarul Viorel Tănase: a „inventat” un al treilea antrenament al zilei, o adevărată corvoadă pentru cei cărora le place somnul de dimineaţă.

În loc să facă ochi abia pe la ora 8 pentru a coborî la micul dejun, „oţelarii” sunt nevoiţi, începând de vineri dimineaţă să se ridice în capul oaselor ca la armată, la 6 şi jumătate!

„Este doar o alegare de anduranţă de maxim 40 de minute, un soi de înviorare. O plăcere, ce mai!”, glumeşte Munti care îşi laudă din start echipa: „Băieţii sunt tineri, duc programul acesta, nu-mi fac probleme.”  

„Dimineaţa, doar mingea medicinală”

La ora 11.00 - din nou treabă. Un antrenament fizic, în care sunt cultivate viteza, forţa, rezistenţa şi mobilitatea. L-am întrebat dacă nu foloseşte deloc mingea în şedinţa dinaintea prânzului şi a răspuns cu o nouă poantă: „Da, folosim mingea, pe cea medicinală!” Fotbalul propriu-zis, adică apariţia balonului, se produce seara, la 18.30, atunci când şi Dorinel se bagă printre noii săi elevi.

„Timpul este foarte scurt şi trebuie să profităm de fiecare zi pentru a ajunge la nivelul optim înainte de campionat. Băieţii răspund bine la antrenamente, cel puţin la cele conduse până acum, şi nu cred că vor fi probleme”, a explicat Munteanu, care încă îl aşteaptă pe Yuksel Yesilova, preparatorul fizic de origine turcă. „Are unele probleme la clubul la care era, în Turcia”, adaugă tehnicianul Oţelului.

Para, încântat de Dorinel

Căpitanul Gabriel Paraschiv a trecut cu bine schimbarea de trei antrenori în decurs de numai o săptămână. De la Petre Grigoraş şi Viorel Tănase până la Dorinel Munteanu s-a modificat doar programul propriu-zis. „Facem tot posibilul să ne apropiem de cerinţele domnului antrenor, un tehnician care ţine foarte mult la disciplină”, ne-a declarat Para în timp ce se pregătea să coboare din cameră pentru o nouă şedinţă de antrenament.

Aparent un tip taciturn, Munti i-a cucerit pe roş-alb-albaştri cu o neaşteptată capacitate de „caterincă”, termen care se regăseşte şi în alte domenii, nu numai în fotbal. „E tot timpul cu zâmbetul pe buze”, ne-a spus un alt jucător gălăţean despre cel care a semnat un angajament pe doi ani de zile cu Oţelul.  

Comentariu foto: Munteanu, pe lângă un antrenor pretenţios, este şi un munte de bună dispoziţie, susţin noii săi elevi

Foto: Prosport

Citit 1391 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.