Evaluaţi acest articol
(6 voturi)
1 comentariu


În perioada 3-9 aprilie, la Galaţi se va desfăşura Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă, Divizia a II-a, Grupa A. Biletele pentru acest eveniment s-au pus în vânzare şi pot fi achiziţionate atât online, de pe site-ul www.bilete.ro, cât şi direct de la sediul Patinoarului ”Dunărea”.

Pentru meciurile României, preţurile vor fi de 20 de lei - adulţi şi 10 lei - copii, iar pentru celelalte partide ale competiţiei acestea vor fi de 10 lei, respectiv, 5 lei. Pentru tribuna oficială, costul unui bilet este de 25 de lei, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. De asemenea se pot face abonamente, la preţul de 100 de lei, cu acces la toate cele 15 jocuri (copii şi adulţi).

La această competiţie, România va juca cu Belgia (luni, 3 aprilie), Serbia (4 aprilie), Islanda (6 aprilie), Australia (7 aprilie) şi Spania (9 aprilie), toate partidele fiind programate de la ora 20,00. (S.B.)

A fost anunţată componenţa lotului lărgit al echipei naţionale de seniori pentru Campionatul Mondial, Divizia a II-a, Grupa A, competiție ce se va desfășura la Patinoarul Dunărea din Galaţi, în perioada 3-9 aprilie. Printre cei 31 de hocheişti aflaţi pe această listă se află şi şase jucători care au evoluat în acest sezon la Dunărea Galaţi: fundaşii Botond Flinta şi Nicuşor Luşneac, atacanţii Adrian Irimia, Mihail Georgescu, Levente Lorincz şi Ede Mihaly.

De asemenea, din colectivul tehnic al echipei Românie face parte şi antrenorul principal de la Dunărea, Marius Trandafir, care va conduce naţionala împreună cu Nelu Alexe.

(M.C.)

Citit 1981 ori Ultima modificare Joi, 23 Martie 2017 19:53

1 comentariu

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.