Simona Halep a pierdut finala de la Beijing, după un turneu cu multe premiere
Foto: foto internet

Simona Halep a pierdut finala de la Beijing, după un turneu cu multe premiere
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Simona Halep va deveni al 25-lea lider mondial în istoria tenisului feminin, începând de luni, 9 octombrie. Halep este prima jucătoare din România care va ocupa acest statut. România este pe primul loc în ierarhia tenisului mondial după mai bine de 44 de ani, de la succesul lui Ilie Năstase. Acesta a ocupat locul 1 ATP în 23 august 1973 şi s-a menţinut pe poziţia de lider timp de 40 de săptămâni. 

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, care de luni va fi numărul unu mondial, a fost învinsă de Caroline Garcia (Franţa), cu 6-4, 7-6 (3), duminică, în finala turneului WTA de la Beijing, dotat cu premii totale de 6.381.679 dolari. 

Garcia (23 ani, 15 WTA) s-a impus în faţa Simonei Halep într-o oră şi 52 de minute, câştigând al doilea turneu consecutiv, după cel de la Wuhan. După consumul emoţional de după victoria cu Ostapenko, românca nu a mai fost la fel de proaspătă. Momentul cheie al jocului a fost game-ul şapte din setul doi, când Simona a avut 9 mingi de break. Garcia a răspuns excelent la majoritatea, iar Simona a contribuit cu patru erori de rever necaracteristice. Niciuna din cele două nu a reuşit să rupă echilibrul până în tiebreak. 

Simona a pierdut a patra finală a anului, după Roma, Roland Garros şi Cincinnati, dar a reuşit şi câteva premiere importante pentru moralul său. Victorie în faţa Mariei Sharapova şi revanşa cu Jelena Ostapenko. Garcia a reuşit astfel cea mai bună săptămână a carierei, cu victorii la Svitolina, Kvitova şi Halep.

„Mâine (n.r. - luni) voi fi numărul 1 în lume, este un vis devenit realitate şi vreau să mă bucur. Nu pot fi supărată. Sigur că am vrut să câştig azi”, a spus Simona, care a felicitat-o pe Caroline Garcia pentru săptămâna ei şi a mulţumit publicului, echipei şi organizatorilor.

Cu al doilea titlu în două săptămâni consecutive, după cel de la Wuhan, ea trece pe locul 8 în cursa pentru Turneul Campioanelor (22-29 octombrie) după această victorie, depăşind-o pe Johanna Konta, în vreme ce locul 1 la final de an va fi pe masă la Singapore, acolo unde Simona Halep va ajunge în calitate de lider.

Simona Halep a jucat a 27-a finală din carieră, până acum având 15 titluri cucerite. Simona a obţinut şase titluri în 2013, la Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia, două în 2014, la Doha şi Bucureşti, trei în 2015, Shenzhen, Dubai şi Indian Wells, trei anul trecut, Madrid, Bucureşti şi Montreal, iar anul acesta a câştigat la Madrid.

 

Citit 792 ori Ultima modificare Duminică, 08 Octombrie 2017 20:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.