Baschetul gălăţean, la un pas de colaps

Baschetul gălăţean, la un pas de colaps
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Băieţii de la Phoenix au obţinut încă o victorie în Liga Naţională, iar fetele continuă seria înfrângerilor. Într-o şedinţă care va avea loc luni, 30 octombrie, este posibil să fie decisă desfiinţarea unei echipe, pentru a-i permite celeilalte să continue competiţia, bugetul redus al clubului nefiind în măsură să le susţină pe ambele la nivelul Ligii Naţionale.

Echipa de baschet masculin Phoenix a câştigat categoric, scor 83-62 (49-21), în faţa formaţiei Timba Timişoara, contând pentru etapa a patra din Liga Naţională. Partida de la Timişoara a fost dominată în totalitate de oaspeţi, în vreme ce în jocul de la Galaţi, gazdele au reuşit să ţină ritmul trei sferturi de meci. Dacă băieţii au ajuns la cincea victorie din campionat, la fete situaţia este cu adevărat dezastruoasă. Echipa feminină a înregistrat, sâmbătă, al şaselea eşec la rând, după ce a pierdut, scor 64-75 (33-38), în faţa formaţiei SCM Timoşoara, o echipă nou formată, dar care a investit foarte mult şi îşi doreşte să atace primele locuri din clasament.

În meciul din această rundă, Florin Nini a beneficiat de serviciile a doi dintre jucătorii importanţi, Tony Gugino - accidentat în partida cu Poli Iaşi, respectiv, Cameron Rundles, care a revenit pe teren după ce etapa trecută a refuzat să evolueze din cauza întârzierilor salariale. Cel mai bun jucător al Phoenix în victoria cu Timba a fost Hadzifezovic, cu 18 puncte, urmat de Gugino  16 p, Rundles 14 p, Andrei şi Miller - câte 9 p, Pavlovici 7 p, White 5 p şi Măciucă 1 punct.

După acest rezultat, Phoenix se află pe locul 4, la egalitate (7 puncte) cu ocupantele poziţiilor 1-5. În etapa următoare, Phoenix va juca, acasă, cu formaţia CSM CSU Oradea, aflată pe locul 2 în clasament.

La feminin, campionatul intern va intra pentru trei săptămâni în pauză, echipa naţională urmând să dispute două meciuri în cadrul preliminariilor pentru “Europene”. Din lotul naţional face parte şi jucătoarea Alexandra Dumitrache, de la Phoenix.

Pentru echipa feminină Phoenix, aceasta este cea mai "neagră" evoluţie din scurta sa istorie, de cinci sezoane, iar acest fapt se datorează bugetului redus de care a dispus clubul în acest an, ceea ce a dus la un număr mai mic de jucătoare, tinere şi fără experienţă în Liga Naţională.

Preşedinte clubului Florin Nini apreciază eforturile pe care jucătorii celor două echipe l-au făcut în ultima perioadă, mai ales în contextul financiar al ultimei perioade. "Au fost două meciuri în care echipele au dat totul. La băieţi, am reuşit o victorie importantă, pentru că am conştientizat momentul, atât din punct de vedere al ierarhiei sportive, cât şi din cel al problemelor interne, şi îi felicit pe jucători pentru cum au evoluat. S-au dăruit şi au decis să sprijine clubul. Fetele au stat până în sfertul al treilea, au pus serioase probleme unei echipe net superioare din punct de vedere al bugetului. Un motiv pentru care noi am pierdut-o pe Romina Filip (n.r. - fostul căpitan al Phoenix, în cei patru ani de evoluţie la Galaţi)", a declarat Nini.

Acesta a mai completat că, deşi finanţarea este mult diminuată faţă de anii precedenţi, cerinţele publicului, şi nu numai, sunt mari. "Anul acesta, a trebuit să facem o echipă cu un buget mult mai mic decât anul trecut, în condiţiile în care se cer, în continuare, rezultate. Felicit fetele pentru efort, sunt convins că au făcut tot ceea ce a depins de ele, atât jucătoarele, cât şi stafful. Campionatul feminin a devenit cel mai echilibrat din ultimii ani, tocmai pentru că sunt echipe care investesc. Luni (n.r. - 30 octombrie), vom avea o şedinţă în care vom stabili decizia pe care o vom lua. Din păcate, discuţiile şi calculele ne duc clar spre ideea de a desfiinţa o echipă de Ligă Naţională, poate chiar şi echipa de Liga I. Vom vedea şi grupele de junioare ce viitor vor mai avea, deoarece asta a reuşit să facă domnul consilier Bugeag, în ultima şedinţă a Consiliului Local", a precizat preşedintele clubului Phoenix.

Citit 1700 ori Ultima modificare Duminică, 29 Octombrie 2017 17:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.