”Cutremur” la vârful Arcadei

”Cutremur” la vârful Arcadei
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

UPDATE: ”Din cauza unor puncte de vedere diferite privitoare la performanță, dar și a unor probleme familiale s-a convenit de comun acord la încetarea colaborării pe plan sportiv cu domnul antrenor Niki Jeliazkov. Pe această cale, vrem să-i mulțumim pentru munca prestată, care a culminat cu cele două trofee obținute și îi dorim mult succes în continuare”, a declarat Mirel Zaharescu, președintele Clubului Arcada.


"Din cauza neînţelegerilor şi punctelor de vedere complet diferite pentru volei, demisionez din poziţia de antrenor al echipei de volei Arcada. În perioada în care am lucrat aici, echipa a câştigat singurele trofee din istoria sa - "Cupa României" şi Supercupa României. De asemenea, echipa se află în prezent pe podium în campionatul României. Personal nu pot să fac mai bine decât atât. Forza, Arcada!", a scris Nikolai Jeliazkov, pe o rețea de socializare.

Conducerea clubului Arcada a precizat că va transmite în orele următoare un punct de vedere oficial cu privire la plecarea antrenorului Nikolai Jeliazkov.

Jeliazkov a venit la Arcada, în februarie, când l-a înlocuit pe bulgarul Martin Stoev, antrenor ce a stat pe banca tehnică a gălățenilor timp de patru luni. Acesta l-a înlocuit pe Nicușor Harabagiu. 

Citit 3422 ori Ultima modificare Marți, 07 Noiembrie 2017 21:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.