Sport - Viaţa Liberă Galaţi
United Galați, campioana României la futsal pentru a șasea oară
Scris de Florin Radu Marți, 02 Iunie 2026Formația gălățeană a reușit să cucerească un nou titlu de campioană, al șaselea din istorie, după o finală încheiată în minimum de meciuri.
După seria de la Galați, în care se impusese în ambele jocuri, United mai avea nevoie de o singură victorie pentru a-și trece în cont al șaselea titlu de campioană a României.
Meciul al treilea, disputat luni seară, la Sfântu Gheorghe, a început cu Sepsi SIC la conducerea partidei și cu deschiderea de scor din partea antrenorului-jucător Manya, încă din minutul 2. Avantajul gazdelor avea să se dubleze până la pauză, când Szilard a punctat pentru 2-0.
Experiența gălățenilor și-a spus cuvântul, având în vedere modul spectaculos în care au reușit să revină în meci. A fost o “remontada” ca la carte, în ultimele cinci minute de joc. Nu doar ca gălățenii au reușit să egaleze, dar au și marcat pentru victoria necesară pentru un nou titlu de campioni. Andre
Sasse a dat tonul revenirii, în minutul 35, iar Crișan a egalat cu două minute înainte de final. Tot Crișan a punctat pentru trecerea în avantaj (min. 39), iar Andre Sasse a făcut și el "dubla" cu golul din ultimul minut, care a eliminat orice dubiu în privința echipei care avea să se impună în acest joc.
Un final extrem de spectaculos, pentru un titlu câștigat de United, care a condus campionatul cap-coadă: locul I în sezonul regulat, câștigarea fazei de play-off, iar în finală o serie de 3-0 la cu Sepsi.
Dacă punem la socoteală și Supercupa câștigată la startul sezonului, este pentru prima dată când United reușește "tripla" - marcând un an competițional senzațional, plus participarea onorabilă în Champions League.
Al șaselea titlu la seniori, plus încă unul la U19
United Galați a devenit cea mai titrată echipă de futsal din România. Formația gălățeană a obținut titlul de campioană pentru a șasea oară în istorie. Iar în acest an, titlul este însoțit și de câștigarea "Cupei României" - astfel că United a făcut eventul.
Câștigarea campionatului aduce și calificarea în Champions League, pentru a șasea oară, competiția europeană supremă în care tot United deține cel mai bun parcurs al unei echipe românești.
Un alt succes ce dovedește supremația Clubului United Galați în futsalul românesc este și titlul de campioană națională obținut de echipa U19. Gruparea pregătită de Andrei Apostol (fost jucător la United) a reușit să câștige titlul național după un succes în finala cu Viitorul Darabani, scor 10-7, în turneul desfășurat la Șimand (județul Arad).
”Tricolori” de succes. Din sportul gălățean
Scris de Gh. Arsenie, M. Petrescu Luni, 01 Iunie 2026MINIFOTBAL. Selecționata României de minifotbal a dominat meciurile Grupei D la EMF Euro 2026, pe care a câștigat-o fără înfrângere. A fost 3-0 cu Georgia, 1-1 cu Spania și 1-0 cu Anglia, rezultate care i-au adus calificarea în optimile competiției. Doi dintre evidențiații ”tricolorilor” sunt gălățeni: Alexandru Bourceanu și Ionuț Daniel Constantinescu.
VOLEI. Antrenorul gălățean Laurențiu Lică revine pe banca tehnică a echipei Corona Brașov, cu care a cucerit titlul de campioană acum două sezoane și ”Cupa României”. În ultima ediție, Lică a condus-o pe Rapid București, iar din toamnă va fi din nou... brașovean.
Un alt transfer al unui jucător de la CSM Arcada. Trăgătorul principal Veniamin Aldea a părăsit Galațiul, după trei sezoane, și va juca pentru CS Universitatea Craiova.
HANDBAL. Junioarele III de la ACS Lucian Bute au jucat la turneul final de opt echipe, care a avut loc la Brașov. Evoluția nu a fost dintre cele mai strălucite, întrucât foarte tinerele jucătoare din Galaţi au reușit doar o victorie și două înfrângeri, ocupând locul al șaselea. Peste câteva zile, vor intra în competiția finală și junioarele II și IV ale aceluiași club.
Unirea Braniștea pregătește noul sezon
Scris de Florin Radu Marți, 02 Iunie 2026Formația gălățeană vine după cel mai slab sezon al său în Liga a III-a, după ce ani la rând s-a aflat între echipele calificate în play-off. De această dată, Unirea Braniștea a încheiat prima în play-out, după ce a avut o penalizare de trei puncte (după retragerea de pe teren din meciul cu Sporting Liești), altfel s-ar fi aflat din nou între formațiile prezente în faza superioară a competiţiei.
Pentru a mai evita emoțiile cu privire la calificarea în play-off, conducerea grupării din Braniștea s-a apucat din timp de treabă și a anunțat prelungirea contractelor pentru cinci jucători: portarii Toader și Cilighidreanu, fundașii Moroianu și Manea, plus polivalentul Marc Cireș. În baza parteneriatului cu LPS Galați, antrenorul Sorin Frunză va putea avea la pregătiri și câțiva juniori.
De altfel, gruparea gălățeană a anunțat și programul de vară, după ce de curând a intrat în vacanță, la capătul lunii mai, echipa antrenându-se în ultimele săptămâni chiar dacă se încheiase competiția.
Astfel, startul pregătirilor este anunțat pentru 15 iulie, cu șase partide amicale deja programate. Programul testelor de verificare pentru Unirea Braniștea arată astfel: cu ACS Campionii Under 19 (18 iulie), Oțelul II Galați (25 iulie), Dacia Unirea Brăila (1 august), Sporting Liești (8 august), CSM Vaslui (15 august) şi CSM Adjud (28 august).
Obiectivul ferm al echipei pentru sezonul următor este calificarea în faza de play-off.
Viitorul sezon al Ligii a III-a este programat să înceapă în primele zile ale lunii septembrie.
Selecționerul Sergiu Stancu, pregătit de provocările „Naționalei”
Scris de Gheorghe Arsenie Marți, 02 Iunie 2026Ne aflăm într-o perioadă în care interesul general și privirile amatorilor sportului cu mingea peste plasă sunt ațintite spre selecționata națională.
De o bună perioadă de timp, după încheierea competiției interne, jucătorii cei mai valoroși au fost convocați de către selecționerul Sergiu Stancu la pregătirile lotului național. Despre aceste preocupări de sezon am purtat un dialog cu selecționerul, care este și antrenorul gălățenilor de la CSM Arcada - vicecampioni ai Diviziei A1.
- Nici nu se încheiase bine competiția internă și v-ați mutat la Mioveni, pentru o perioadă.
- Trebuia, pentru ca era nevoie de întrunirea neîntârziată a lotului, întrucât foarte curând vom debuta în prima competiție continentală, European League. Este o competiție căreia îi acordăm toată atenția. Avem deja experiență acumulată în competițiile internaționale și ne dorim şi de această dată o clasare cât mai onorabilă. Obiectivul din această vară este calificarea în semifinalele European League.
- În mare parte, lotul național are cam aceeași componentă, cu mici excepții. Cum arată actualul lot?
- Am apelat la jucătorii experimentați și am completat lotul cu unii mai tineri, în care ne punem speranțe că vor avea evoluții bune, atât pe moment, cât și în perspectivă. Sunt jucători de la șase cluburi interne, plus doi "stranieri": Bela Bartha și Daniel Chițigoi. Iată și numele celorlalți selecționați: Filip Constantin, Andrei Butnaru, David Dinculescu, Carol Kosinski (Arcada Galaţi), Mircea Peţa, Robert Călin, Sergio Diaconescu (Dinamo), Claudiu Dumitru, Alex Raţă, Rareş Bălean (Steaua), Sebastian Bratu, George Breban, Luca Martonos, Vlad Kantor (Rapid), Tudor Balu, David Ţăranu (CSU Ştiinţa) şi Ştefan Lupu (Corona Braşov).
Ne-am stabilit cartierul general la Mioveni, unde am avut și în trecut acțiuni ale lotului național. Lucrăm împreună cu secunzii Răzvan Parpală și Liviu Râpeanu (fost jucător la CSU Galați, acum antrenor la Baia Mare).
- Peste câteva zile vor veni și meciurile internaționale la care ne referim. Cum se vor derula acestea?
- European League se va desfășura în trei etape, cu câte trei meciuri fiecare, astfel: în Letonia, vom întâlni țara gazdă și Kosovo (5-6 iunie); la Mioveni, vom juca împotriva Azerbaidjanului și Spaniei (12-14 iunie), iar la Tirana, cu Albania și Danemarca (20-21 iunie). În total, în competiţie vor fi 27 de selecţionate naţionale. Toate sunt meciuri importante și, cum am mai spus, avem ca obiectiv să ajungem în primele patru.
- După o scurtă perioadă de vacanță, va avea loc o a doua competiţie, Campionatul European. Să discutăm un pic și despre aceasta.
- Va fi, evident, o a doua perioadă de pregătire, iar meciurile Grupei D, în care vom juca noi, vor avea loc la Cluj-Napoca. Adversarele noastre sunt selecţionatele a cinci țări, echipe puternice, cu bogată experiență competițională și performanțe, Letonia, Franţa, Germania, Turcia şi Elveţia. Ne dorim și de această dată o comportare cât mai bună, mai ales că vom juca în fața propriilor suporteri.
- Domnule profesor, vă dorim mult succes în noua campanie ce va avea loc în această vară!
Voleibaliștii ”tricolori”, două meciuri cu Israelul. Din sportul gălățean
Scris de Gh. Arsenie, M. Petrescu Duminică, 31 Mai 2026VOLEI. Selecționata ”tricoloră” de volei a României, aflată în cantonament la Mioveni, a susținut două partide de verificare cu echipa similară a Israelului. S-a convenit disputarea a patru seturi, ambele meciuri încheindu-se cu scorul de 2-2. Pregătirile au loc în vederea competiției continentale European League, al cărei start se va da la finalul acestei săptămâni (5 și 6 iunie), cu primele două partide în Letonia, cu echipa țării gazdă şi cu Kosovo.
FOTBAL. În Campionatul Județean de fotbal s-au disputat meciurile optimilor de finală ale ”Cupei României”. Iată rezultatele înregistrate: Sporting Galați - Voința Cudalbi 2-3, Voința Cișmele - Gloria Ivești 0-2, Avântul Drăgănești - Viitorul Umbrărești 2-8, Mălina Smârdan - Victoria Independența 3-5, Flacăra Pechea - Luceafărul Berești 1-2, Lascăr Schela - Covurluiul Tg. Bujor 4-0, Alegria Matca - Siretul Cosmești 0-3, CS Ghidigeni - Progresul Munteni 3-1.
Următoarea etapă, a sferturilor de finală, este programată miercuri, 3 iunie, cu meciurile: Lascăr Schela - Luceafărul Berești, Viitorul Umbrărești - Victoria Independența, Gloria Ivești - Voința Cudalbi, Siretul Cosmești - CS Ghidigeni.
HANDBAL. Pe Litoral, la Albești, a avut loc un turneu pentru cele mai mici handbaliste. Între echipele participante s-au aflat și cele ale CSM Galați - junioare IV, V și VI, coordonate de antrenorii Gabriel Elisei și Emil Ștefan. ”Cupa Copilului” s-a intitulat competiția, iar partenere au fost Tonus București, HCM Mangalia și HC Omer Constanța. Participantele au fost recompensate cu diplome și medalii, iar jucătoarele s-au ales cu o participare fructuoasă și... experiență competițională.
O victorie nu a fost de ajuns şi CSM Galaţi a retrogradat
Scris de Gheorghe Arsenie Duminică, 31 Mai 2026Multe meciuri dificile sunt într-un campionat, dar mai dificile și pline de neprevăzut sunt cele decisive din baraje. Elevele antrenoarei Daciana Balaban au trăit astfel de momente în aceste zile, în barajul de menținere-promovare în primul eșalon de handbal.
În sala din Brașov s-au întâlnit patru echipe, două din primul eșalon - CSM Galați și HC Zalău, respectiv, două din Liga a II-a, CSM Roman și CSU Știința București.
Fetele noastre au început cu un succes strâns, 28-27, în faţa echipei din Roman, după ce la un moment dat aveau un deficit de trei goluri. În celălalt meci, zălăuancele au trecut de echipa bucureșteană, tot cu un scor la limită (29-28).
Ziua a doua a adus Zalăului victoria la scor cu CSM Roman (38-24), iar gălățencele au cedat în fața celor de la Ştiinta, scor 24-27. Cea mai eficace jucătoare a fost Andreea Prescură - realizatoare a 12 goluri. A atârnat mult în evoluția echipei noastre lipsa experimentatei jucătoare Bianca Zegrean (accidentată în meciul din prima zi).
Astfel, după primele două zile, Zalăul conducea, cu două victorii, Galaţiul şi Ştiinţa - câte una, iar Romanul - zero.
Duminică, a treia zi a barajului, a fost decisivă. Gălățencele aveau nevoie de un rezultat favorabil cu Zalăul, dar și ca Ştiinţa să nu se impună în faţa Romanului. Rezultatele au fost însă nefavorabile, întrucât HC Zalău a câştigat cu 31-27, iar bucureştencele s-au impus în faţa Romanului cu 39-36.
CSM Galaţi a folosit următorul lot de jucătoare: Ana Maria Micu, Alexandra Prodan, Nicoleta Petre - Andreea Sandu, Sorana Chiriac, Cristina Marcu, Andreea Merlă, Iulia Eiler, Lavinia Lazăr, Antonia Mazilu, Andreea Prescură, Bianca Trincă, Daniela Corban, Anamaria Berbece, Bianca Zegrean și Bianca Costache.
Final de sezon pentru echipa gălăţeană de baschet
Scris de Viaţa liberă Sâmbătă, 30 Mai 2026Echipa de baschet masculin CSM Galaţi a încheiat sezonul 2025-2026, cu o înfrângere pe teren propriu, în faţa formaţiei CSM Târgu Jiu.
Meciul de vineri seara, din Sala Sporturilor "Dunărea", a fost cea de-a treia dispută din seria pentru locurile 15-16 din Liga Națională.
La finalul celor 40 de minute de joc, gorjenii s-au impus cu 88-81 (25-21, 25-16, 25-21, 13-23), iar scorul general a devenit astfel 3-0. CSM Tg. Jiu câştigase şi primele două partide, jucate acasă, cu 92-70 şi 90-75.
În meciul de vineri, pentru CSM Galați au punctat: Wilcox - 10, Gherman - 3, Arlauskas - 8, Stan - 12, Jovicici - 6, Brăilescu, Johnson, Păduraru - 14, Axinte - 8, Ciucă - 4, Dan - 4, Vlaicu Popa - 12.
CSM Galați a încheiat campionatul pe locul 16 (ultimul), dar va continua în Liga Națională și în stagiunea viitoare, în urma deciziei federaţiei de a nu retrograda nimeni din prima divizie.
Handbalistele au câştigat primul meci al barajului
Scris de Viaţa liberă Sâmbătă, 30 Mai 2026Echipa de handbal feminin CSM Galați a câștigat, vineri, la Brașov, cu scorul de 28-27 (13-16), meciul cu CSM Roman, primul joc din turneul de baraj pentru promovare/menținere în prima divizie.
Pentru CSM Galați au marcat: Ana Maria Berbece - 8, Andreea Prescură - 7 goluri, Andreea Sandu - 6, Andreea Merlă și Daniela Corban - câte 3, Diana Costache - 1.
În celălalt joc al zilei, HC Zalău - Știința București 29-28.
Sâmbătă, de la ora 18:00, CSM Galați va întâlni cealaltă divizionară secundă, Știința București.
Buchet de medalii la Severin
Scris de Gh. Arsenie, M. Petrescu Vineri, 29 Mai 2026NATAȚIE. Un grup de sportivi de la Clubul Aqua Sport Galați a concurat cu rezultatele excelente la întrecerile Campionatului Național de înot masters de la Drobeta Turnu Severin. Clasările gălățenilor: Ion Carp - două locuri 1 și un loc 2; Luisiana Bigea - două locuri 1, patru locuri 2 și un loc 3; Șerban Frățilă - două locuri 1 și un loc 2; Bogdan Androne - cinci locuri 1 și un loc 2.
BADMINTON. În acest weekend, orașul Bacău va găzdui o competiție pentru practicanții badmintonului, turneul final al Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSS) pentru elevii din gimnazii. Campionii județului Galați, prezenți la acest concurs, sunt Sonya Stancu (Școala Gimnazială Nr. 2) și Ionuț Nistor (Școala Gimnazială Nr. 28).
BASCHET. Jucătorii CSM Galați susțin vineri, 29 mai, meciul al treilea din seria locurilor 15-16 în Liga Națională de baschet masculin. Partida va debuta la ora 18,00 și va fi găzduită de Sala Sporturilor ”Dunărea”.
FOTBAL. La meciul de vineri seară, Dinamo - FCSB, pentru calificarea în Conference League, gălățeanul Adrian Cojocaru va fi arbitru VAR. A doua prezență gălăţeană în weekend este cea a arbitrului asistent Florian Vișan, la meciul Minerul Lupeni - Unirea Alba Iulia, baraj pentru promovare în Liga a II-a.
Meciuri decisive în barajul de la Brașov
Scris de Gheorghe Arsenie Vineri, 29 Mai 2026HANDBAL. Jucătoarele echipei de handbal CSM Galați se află în fața unor examene deosebit de importante.
Vineri, sâmbătă și duminică, elevele Dacianei Balaban (ajutată în stafful tehnic de Cătălina Cioaric și Relu Druțu) susțin trei meciuri decisive pentru menținerea în "Liga Florilor". CSM Galați a deplasat la Braşov un lot de 16 jucătoare, joi dimineață, cu antrenament după-amiază.
Lotul deplasat: Ana Maria Micu, Alexandra Prodan, Nicoleta Petre - Andreea Sandu, Sorana Chiriac, Cristina Marcu, Andreea Merlă, Iulia Eiler, Lavinia Lazăr, Antonia Mazilu, Andreea Prescură, Bianca Trincă, Daniela Corban, Anamaria Berbece, Bianca Zegrean și Bianca Costache.
Programul meciurilor arată astfel: vineri și sâmbătă, de la ora 18:00, cu CSM Roman, respectiv, Știința București, iar duminică, de la 12:00, cu SCM Zalău.
"Sunt meciuri cu echipe bune, două dintre ele din liga secundă. Fetele de la Roman compun o echipă ambițioasă, care își doreşte promovarea, iar Știința București este o grupare cu multe jucătoare experimentate. Despre Zalău, ce să mai spunem, este o formaţie de prim eșalon cu mulți ani în spate la acest nivel. Suntem pregătite, vom face totul în primele partide pentru a obţine maximum. Ne dorim ca până la ultimul meci, cel cu Zalăul, problema să fie rezolvată", ne-a declarat Daciana Balaban.
FOTBAL. Titlul de campioană a județului este deja amanetat de către Gloria Ivești, care are trei puncte avans față de Voința Cudalbi, plus avantajul meciurilor directe (3-0 și 0-0). Ultima etapă din Liga a IV-a este programată duminică, de la ora 12:00, cu meciurile juniorilor în deschidere.
Programul rundei arată astfel: Gloria Ivești - Alegria Matca, Sporting Galați - Viitorul Umbrărești, Avântul Drăgănești - Luceafărul Berești, CS Ghidigeni - Progresul Munteni, Covurluiul Tg. Bujor - Voința Cudalbi, Victoria Indepentența - Agrostar Tulucești 3-0, în timp ce Siretul Cosmești are etapă liberă.
Tot ultimele meciuri din acest sezon se joacă și în Liga a V-a, duminică, de la ora 11:00: Răzeșii Valea Mărului - Lascăr Schela (derbiul primelor două clasate), Mălina Smârdan - Prutul Vlădești, Foresta Șendreni - Voința Cișmele, Avântul Jorăști - Flacăra Pechea, Siretul Piscu - Zino Tudor Vladimirescu, Viitorul Costache Negri - Viitorul Frumușița 3-0 (la "masa verde").

