O finală de Supercupă a României, demnă de toată lauda, una cum nu s-a mai văzut - desfășurată pe parcursul a trei ore.
Meciurile pentru acest prețios trofeu au fost găzduite de Sala "Dobrogea" din Constanța. S-a jucat într-un nou format, cu semifinale: Dinamo - Steaua 3-0 și CSM Arcada - SCM "U" Craiova 3-2, după o revenire spectaculoasă de la 0-2 a formației gălățene. Astfel, cele două învingătoare au obținut dreptul de a-şi disputa trofeul, care deschide în mod ofic ...
Odată cu încheierea fazei grupelor din cadrul Ligii Națiunilor, pe lângă echipele promovate sau retrogradate de la o ligă la alta, competiția și-a stabilit și echipele calificate în "careul de ași". Astfel, Spania, Italia, Olanda și Croația vor avea de jucat în cadrul turneului final pentru stabilirea câștigătoarei celei de-a treia ediții din Liga Națiunilor.
Meciurile sunt programate în 2023.
Niciuna dintre precedentele câștigătoare - Portugalia și Franța - n-a reuși ...
Campionii de la United Galați au de trecut un test dificil în campionat, joi seară, în Sala Polivalentă "Danubius" din Brăila. În meciul considerat pe teren propriu, adversară le va fi CFR Timișoara, una dintre pretendentele la locurile fruntașe din clasament. Timișorenii vin după două rezultate oscilante - un succes cu Autobergamo Deva (vicecampioana din sezonul trecut) și un eșec cu West Deva (formație nou-promovată, învinsă recent cu 6-1 de United). Partida este programată ...
Liderul a câștigat derbiul rundei din Liga a IV-a de fotbal
Miercuri, 28 Septembrie 2022 03:00 | Publicat în SPORT
La Cudalbi s-a disputat meciul derbi al etapei a patra din Liga a IV-a, între localnicii de la Voința și Gloria Ivești. Un duel interesant, arbitrat de Adrian Viorel Cojocaru și încheiat cu succesul gazdelor: scor 2-1 (1-1). Primii au marcat oaspeții, prin Ionuț Iancu, dar liderul a revenit și a întors scorul prin golurile lui Ciotârcă (penalti) și Ștefan. La juniori, în deschiderea derbiului, a fost 3-3.
Au evoluat formaţiile:
Voința: Vicol - Andrei, Antofe, Cârjă, Ștefan ...
Echipa de seniori a Clubului Sportiv Municipal Galați începe o nouă aventură în Liga Națională, fiind al nouălea sezon consecutiv cu orașul nostru reprezentat la cel mai înalt nivel al competițiilor masculine de baschet. Astfel, CSM Galați debutează în noul sezon, miercuri, de la ora 18:00, în Capitală, cu Dinamo București. Partida este transmisă în direct de canalele DigiSport 2 și Prima Sport 2. La finalul săptămânii, gălățenii se vor întoarce la București, pentru m ...
UPDATE. Calificare în grupele Cupei României pentru Oțelul
Miercuri, 28 Septembrie 2022 18:55 | Publicat în SPORT
UPDATE. Fără mulți dintre titularii obișnuiți, Oțelul s-a deplasat la Petroșani pentru meciul cu Jiul cu gândul la calificare și nu prea. În cele din urmă, echipa lui Dorinel Munteanu a reușit să se califice după o confruntare ce a avut nevoie de lovituri de departajare. A fost 1-1 după primele 90 de minute, 2-2 după încă 30 de minute de prelungire, pentru ca la loviturile de departajare să se impună Oțelul cu 3-0. Golurile gălățenilor au fost semnate de Bokashvili, iar l ...
În perioada 21-30 septembrie, la Oradea, se desfășoară Superliga Naţională de şah 2022, cu participarea celor mai puternice zece echipe din ţară. Galaţiul este reprezentat de ACS Smart, grupare aflată în Superligă de ani buni. Echipa gălăţeană are în lot opt jucători, dintre care doi sunt "stranieri", mari maeştri din Ungaria şi Bulgaria. Echipa din Galaţi, coordonată de maestrul FIDE Lucian Gîlea, căpitan-jucător, are ca obiectiv menţinerea în Superligă.
Turneul po ...
Naționala de fotbal a României a retrogradat în Liga C!
Marți, 27 Septembrie 2022 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Inevitabilul regres al fotbalului românesc nu putea fi evitat la nesfârșit, iar după mai multe turnee finale ratate, printre care și cel în care țara noastră a găzduit meciuri din grupe, a venit momentul ca o nouă bornă să fie stabilită: retrogradarea în Liga C a Ligii Națiunilor. Acolo, în ediția următoare, România va întâlni echipe precum Insulele Feroe, Luxemburg sau Bulgaria.
Această retrogradare a venit ca urmare a clasării pe ultimul loc în grupa din Liga B, unde R ...
Cea de-a doua ediție a Ligii Națiunilor ajunge marți seară la finele fazei grupelor, după care urmează să se dispute meciurile din "final four" și se vor cunoaște toate selecţionatele promovate și retrogradate.
Iată programul meciurilor de marți seară: Portugalia - Spania, Elveția - Cehia (Liga A), Albania - Islanda, Irlanda - Armenia, Norvegia - Serbia, Suedia - Slovenia, Ucraina - Scoția (Liga B), Grecia - Irlanda de Nord, Kosovo - Cipru (Liga C). Toate meciurile sunt programa ...
Poziționarea tenismenilor gălățeni în clasamentele naționale
Marți, 27 Septembrie 2022 01:35 | Publicat în SPORT
Federația Română de Tenis a întocmit și dat publicității clasamentele sportivilor români în cursul acestei luni, în care se regăsesc și gălățeni. Se observă fluctuații în ierarhii, unii câștigând locuri, alții pierzând poziții: Mateo Andrei Bocăneală câștigă două poziții, Narcisa Marcu (+1), Amalia Lungu (+1) și Robert Maftei (+7); Rareș Rugină pierde 6 locuri, Anisia Diaconu (-5), Bianca Bulat (- 2). Iată-i pe gălățenii plasați într ...