umblu prin Absenţă, tac şi vreau
să întreb de unde până unde
ţine... să întreb de ce s-a dus
timpul Viitor... cine pătrunde
într-acest Adânc molipsitor
pentru cei Înalţi, să ne aducă
sensul Poeziei înapoi,
printre condamnaţi la falsă rugă,
printre osândiţi la visuri goale,
printre sfinte flăcări haimanale !!!
umblu... şi întreb din om în om
cu Prezentul plictisit în gheare -
toţi-s trişti şi speriaţi... şi fug
înspre Sine... nimănui nu-i pare
că Absenţa însemnează Tot
ce avem încă de spus... şi încă
tot ce am uitat cum a făcut
ochiul Universului să plângă -
marmoră-mirare mult mai multă
când o re/cităm... şi ne ascultă !!!
(Din colecţia "Cele mai triste poezii rămase tablou")