Cu duhul blândeţii mi-a dat învăţare/ de Bune şi Carte,
cu duhul nuielei mi-a dat dezvăţare/ de Rele şi Moarte!
Mi-a dat învăţare să merg şi să tac/ prin sfinte zăpodii,
că numai aşa m-oi putea dezvăţa/ de silă şi dodii!
Să merg şi s-aud cum se suie la Cer,/ cântând, ciocârlia,
că numai aşa (m)-oi putea strădui/ să-nvăţ România!
S-aud cum se face (în floare de câmp)/ rostire de greier,
că numai aşa voi simţi că visez/ pe Cer cum cutreier!
S-ascult cum se zbate ca pasărea-n cuib/ o viaţă în atrii,
că numai aşa voi putea să învăţ/ că am două Patrii:
o patrie-n Cer şi o patrie-n Lut,/ n-aceeaşi Secundă,
legate-ntre ele cu-n singur Sărut/ şi-o singură Nuntă!
Cu duhul nuielei mi-a dat dezvăţare/ de Rele şi Moarte,
cu duhul blândeţii mi-a dat învăţare/ de Bune şi Carte!
