SINGUR (dosarele XYZ)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Sunt singur - nu-i nimeni să vadă/ cum pasul şi clipa mă-ngână -

cu mare credinţă şi vrere/ MĂ ROG PENTRU LIMBA ROMÂNĂ!!!

Sunt singur - nu-i nimeni s-audă/ cum viaţa şi moartea s-adună

şi-mi pun rugăciunea pe cale,/ cu lacrimă dreaptă, străbună!!!

Sunt singur în centrul secundei/ cu margini acuma şi-atuncea -

nu-i nimeni să vadă, s-audă/ cum LIMBA ROMÂNĂ MI-I CRUCEA!!!

Sunt singur - biserica tace/ cu mâinile-ntinse spre mine

şi-mi toarnă agheasmă pe rugă,/ din vroia RĂBDĂRII DIVINE!!!

Biserica tace... dar ştie/ s-aducă înaltul încoace,

prin clopotul care răzbate/ ÎN LIMBA ROMÂNĂ ŞI-N PACE!!!

Sunt primul şi ultimul singur,/ sunt pâine şi sare - sunt gata

să fiu CATEDRALA IUBIRII/ cum sunt numai MAMA ŞI TATA!!!

Şi psalmi fără număr pogoară/ din şoapta icoanelor care

mi-arată măsura candorii/ de unde-mi iau TOT, până-n zare!!!

Sunt singur - auzi-mă, DOAMNE,/ dă-mi calea mirărilor până

la steauă - şi ziua şi noaptea/ MĂ ROG PENTRU LIMBA ROMÂNĂ!!!

(Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou")

Citit 6686 ori Ultima modificare Vineri, 17 Ianuarie 2020 14:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.