Achiziția de măști pentru persoanele vulnerabile, contestată

Achiziția de măști pentru persoanele vulnerabile, contestată
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Premierul Ludovic Orban, a spus, marți, că solicită Comitetului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) să soluţioneze rapid contestaţia depusă în cazul achiziției de măști destinate persoanelor vulnerabile.

"Solicit Comitetului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor să soluţioneze cu celeritate, să nu aştepte cele 20 de zile şi să acorde o prioritate absolută soluţionării acestei contestaţii. Din punctul meu de vedere, contestaţia nu este întemeiată, măştile au fost achiziţionate în funcţie de preţ, care e un preţ de 0,68 de lei, iar al doilea criteriu a fost termenul de livrare, care a fost de şapte zile. Compania care contestă nu şi-a arătat capacitatea de a livra în cadrul termenului care a fost stabilit în documentaţia de licitaţie. Mi se pare o contestaţie care să ne pună beţe în roate. Solicit CNSC să soluţioneze rapid această contestaţie", a declarat Orban, marți, răspunzând întrebărilor adresate de jurnaliști.

Șeful Executivului a mai spus că această contestație nu face decât să "bage beţe în roate", fără a avea un fundament real. "Aici este vorba de pachete de 50 de măști care sunt destinate persoanelor vulnerabile. Este vorba de cetăţeni români care sunt sub incidenţa legii venitului minim garantat: beneficiari de ajutoare sociale sau de alte forme de sprijin, persoane cu dizabilităţi, pensionarii care beneficiază de o pensie sub pensia socială. Este vorba de cele mai vulnerabile persoane, care au nevoie de aceste măşti, iar această atitudine de a contesta, din punctul meu de vedere, fără niciun motiv, o licitaţie care s-a derulat transparent, îmi pare, aşa, un mod de a băga beţe în roate şi sistemul acesta pune în pericol sănătatea acestor concetăţeni de-ai noştri pentru care este prevăzută această măsură", a spus Orban despre faptul că firma de pe locul al doilea a contestat licitaţia.

Citit 782 ori Ultima modificare Marți, 30 Iunie 2020 19:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.