noaptea, în şoaptă,
pe o pânză cu păianjeni cuminţi,
o văd cum se dă jos din icoană
şi înveleşte copiii fără părinţi
apoi, până dimineaţă,
le apără somnul de cele pustii,
să doarmă liniştiţi şi să viseze
numai părinţi şi numai jucării
apoi, până la înserare,
stă în icoana cea din totdeauna
şi le arată cum să-nveţe singuri
de ce-s copii, de ce răsare luna
apoi, până la moarte,
îi tot strigă şi îi aşteaptă pe toţi
să se suie lângă ea şi să vadă
că totu-i o roată alcătuită din roţi